Biserică nouă pentru credincioșii Parohiei Varlaam

Un articol de: Pr. Dragoș Mihai Olteanu - 20 Septembrie 2016

­Credincioșii din localitatea Varlaam, județul Buzău, au trăit duminică, 18 septembrie 2016, un moment de mare sărbătoare, întrucât a fost sfințită noua biserică din localitate. Slujba de târnosire a locașului de cult a fost oficiată de IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și PS Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal.

Așa cum este tradiția, noul locaș de cult cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” și „Intrarea Domnului în Ierusalim” a fost sfințit prin ungere cu Sfântul și Marele Mir și stropire cu apă sfințită. După pregătirea Sfintei Mese pentru slujbele bisericești și sfințirea icoanelor de pe catapeteasmă, cei trei ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în apropierea bisericii, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

În timpul slujbei, precum și în toată ziua de duminică, toți credincioșii prezenți au avut posibilitatea să treacă prin Sfântul Altar și să sărute Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, și să cinstească și o părticică din moaștele Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, care a fost adusă în mod special la acest moment duhovnicesc pentru Parohia Varlaam din Buzău.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul”.

După citirea Evangheliei, IPS Părinte Arhiepiscop Casian a rostit un cuvânt de învățătură. „Sfântul Evanghelist Marcu ne atrage atenția că, din cauza păcatelor noastre, am început să refuzăm crucea, care are mai multe înțelesuri. Poate că mai acceptăm crucea lui Hristos de frică, atunci când ne închinăm la primejdii, dar Domnul Iisus ne-a dat și o cruce a noastră. Fiecare creștin este un purtător de cruce, în sensul că el trebuie să accepte condiția în care l-a lăsat Dumnezeu, tânăr, ­vârstnic, bolnav, sănătos sau sărac. A ne purta crucea înseamnă să nu ne mai rușinăm că suntem români și ortodocși, ci dimpotrivă, asemenea Sfântului Constantin cel Mare, Sfintei Elena și milioanelor de mucenici, să ne ducem crucea personală până la Dum­nezeu~, a precizat Arhiepiscopul Dunării de Jos.

La final, IPS Părinte Arhiepiscop Ciprian a mulțumit celor doi ierarhi pentru prezența la acest eveniment istoric din viața Parohiei Varlaam și le-a oferit câte o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

La finalul slujbei, preotul Ilie Răduca, parohul Parohiei Varlaam, a fost hirotesit iconom, iar domnul Florin Nițulescu, ctitor al bisericii, a primit Ordinul „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și o icoană cu Maica Domnului, în semn de apreciere pentru sprijinul material oferit la realizarea lucrărilor de zidire și înfrumusețare a sfântului locaș.

„Ziua de astăzi va rămâne înscrisă în conștiințele și inimile tuturor celor prezenți la slujba de târnosire a noului locaș de cult, ctitoria familiei Nițulescu din București, deoarece, în această sfântă și aleasă zi, harul Preasfântului Duh s-a revărsat din nou atât asupra bisericii de curând sfințite, cât și asupra frățiilor voastre, care constituiți Trupul tainic sau Biserica vie a Mântuitorului Iisus Hristos, adică asupra dreptcredincioșilor creștini din localitatea Varlaam, un sat de munte, cu oameni harnici, evlavioși, ascultători și împlinitori ai Evangheliei lui Hristos. Am avut bucuria să slujesc astăzi cu doi ierarhi distinși ai Bisericii Ortodoxe Române, fii duhovnicești ai Eparhiei Buzăului și Vrancei, cărora le mulțumesc din suflet pentru acceptarea invitației de a participa la acest important eveniment din viața Parohiei Varlaam”, a spus IPS Părinte Arhiepiscop Ciprian.

Noul locaș de rugăciune al Parohiei Varlaam a fost ridicat din temelie în perioada noiembrie 2015 - septembrie 2016, pe locul unei biserici mai vechi din lemn, construită de boierul Maican Dumitru, la anul 1897, dar care, în urma intemperiilor, ajunsese la un stadiu avansat de degradare. Biserica nouă a fost realizată din lemn după metode tradiționale de construcție.