Biserica Ortodoxă din Cipru va construi cămine pentru studenţii nevoiaşi
În urma întâlnirii din data de 15 martie a Preafericitului Părinte Hrisostom, Arhiepiscopul Ciprului, cu Kosta Hampiaouri, ministrul educaţiei din Cipru, Întâistătătorul Ciprului a anunţat că Biserica doreşte să construiască mai multe cămine pentru studenţii care nu-şi permit să plătească cazarea pe timpul studiilor la facultate, anunţă Romfea.gr. „Am răspuns imediat solicitării domnului ministru şi vom începe să construim prima dată la Limassol, unde avem, din fericire, un teren în imediata apropiere a Universităţii. De asemenea, în Nikosia, unde preţurile la chirii sunt foarte mari, vom construi locuri de cazare pentru studenţi, acolo unde există terenuri ale bisericilor”, a declarat Preafericitul Părinte Hrisostom.
Ministrul a spus că a avut mai înainte discuții cu reprezentanţii studenţilor, care s-au plâns de preţurile la cazare, mai ales în Limassol. „În cadrul unei întâlniri recente cu Preafericirea Sa, i-am spus, printre altele, şi de această problemă. A doua zi, Arhiepiscopul m-a sunat şi a spus că poate ajuta de îndată la rezolvarea problemei studenţilor. Mi-a spus că are teren şi fonduri şi că poate începe imediat construcţia. A fost o surpriză foarte plăcută pentru mine să primesc un răspuns atât de direct, prin care studenţii săraci să fie ajutaţi”.