Biserica Ortodoxă, în sprijinul sinistraţilor din Gura Humorului
Familiile sinistrate afectate de incendiul petrecut la un bloc la Gura Humorului în luna aprilie a acestui an au primit recent sprijin material din partea Bisericii. În urma organizării unei colecte, Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a adunat suma de 40.000 de lei, la care s-a adăugat suma de 30.000 de lei oferită de Asociaţia Unităţilor de Cult Proprietare de Păduri din protopopiatele Suceava 1 şi Suceava 2.
Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, prin Asociaţia Unităţilor de Cult Proprietare de Păduri din protopopiatele Suceava 1 şi Suceava 2, au acordat joi, 15 iunie 2017, sprijin în bani familiilor sinistrate din Gura Humorului. Locatarii dintr-un bloc aflat lângă catedrala oraşului au rămas fără locuinţe în urma unui incendiu petrecut în seara zilei de 12 aprilie 2017. „Purtăm şi acum în suflet durerea acelei clipe nefericite pentru familiile care au de suferit de pe urma incendiului din luna aprilie a acestui an. Dumnezeu ne-a dat chiar înainte de Sfintele Paşti o încercare în credinţa noastră. În urma acestui incendiu, 18 familii au rămas fără locuinţe, iar 50 apartamente au fost grav afectate din cauza apei care s-a folosit pentru stingerea incendiului. Din fericire, nu au existat victime. Pentru a demonstra că nu sunt singuri, ne-am mobilizat, astfel că, în urma unei şedinţe a Consiliului parohial, s-a stabilit organizarea unei colecte în bani sau alte bunuri necesare familiilor afectate. Parohia noastră a adunat suma de 40.000 lei, acţiunea de strângere de fonduri durând o lună de zile. Ne bucurăm pentru că oamenii au fost receptivi, mai ales că bunii noştri credincioşi au contribuit şi la colectele Primăriei Gura Humorului", a menţionat părintele paroh Mircea Nuţu, care a făcut referire apoi la sprijinul material venit din partea Asociaţiei Unităţilor de Cult Proprietare de Păduri din protopopiatele Suceava 1 şi Suceava 2, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
„Nădăjduim că vom reuşi să ajutăm şi în continuare"
„Joi, 15 iunie 2017, împreună cu reprezentanţii Ocolului Silvic Bisericesc, reprezentat de părintele consilier Viorel Ilişoi, am oferite sumele de bani be baza anchetelor sociale. Oamenii au primit cu multă bucurie acest sprijin material, văzând în Biserică acea mamă a neamului românesc, după cum o numea Mihai Eminescu", a adăugat părintele paroh. Imediat după demararea lucrărilor de refacere a locuinţelor, Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a oferit o masă la prânz pentru echipa de muncitori. „Pădurea este un bun al Bisericii care are scopul de a susţine activitatea pastorală, dar şi cea socială. De aceea toţi preoţii noştri au aprobat în unanimitate alocarea celor 30.000 de lei şi nădăjduim că vom reuşi să ajutăm şi în continuare. Activitatea noastră se răsfrânge de altfel în tot judeţul. Cei care au suferit pagube în urma incendiilor pot veni cu o cerere şi, după posibilităţi, îi sprijinim cu material lemnos" a declarat pentru ziarul „Crai Nou" părintele Viorel Ilişoi. Programul de ajutorare a familiilor sinistrate din Gura Humorului continuă, cei interesaţi putând afla detalii la aşezământul social-filantropic al Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", aflat pe strada Mănăstirea Humorului, Numărul 2.