Biserica Ortodoxă Română, în sprijinul deţinuţilor

Un articol de: Pr. Ciprian Bâra - 16 Ianuarie 2008

▲ În majoritatea unităţilor de detenţie din România, ieri, 16 ianuarie, s-au desfăşurat slujbe şi acţiuni interactive cu deţinuţii ▲ La 16 ianuarie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Închinarea cinstitelor lanţuri ale Sfântului Apostol Petru ▲ Sfinţii Ap. Petru şi Pavel sunt ocrotitorii penitenciarelor din România ▲

În Arhiepiscopia Bucureştilor, capelanul general al penitenciarelor din România, părintele consilier Vasile-Adrian Mărginean, a fost prezent, alături de preoţii capelani, în penitenciarul Jilava şi la Spitalul Penitenciar Bucureşti, unde a săvârşit Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi a prezentat celor de acolo Sinaxarul, alături de alte scrieri cu privire la activitatea misionară a celor doi mari Apostoli. Şi în cadrul Episcopiei Dunării de Jos, în penitenciarele din oraşele Galaţi şi Brăila s-au desfăşurat activităţi pastoral-misionare pentru deţinuţi. În capelele instituţiilor, în prezenţa deţinuţilor şi a preotului capelan, s-a citit cuvântul de învăţătură din Vieţile Sfinţilor, capitolul 12 din Faptele Apostolilor şi s-a săvârşit Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. S-au prezentat scurte referate şi au avut loc dezbateri despre importanţa sărbătorii, susţinute de către preoţii capelani, de reprezentanţi ai Centrului Eparhial şi de alţi preoţi din oraş. S-au împărţit cadouri, cărţi de rugăciune, cruciuliţe şi iconiţe, precum şi obiecte de îmbrăcăminte pentru deţinuţi. Aceste acţiuni s-au desfăşurat având în vedere faptul că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt ocrotitorii sistemului penitenciar din ţara noastră, iar la data de 16 ianuarie Biserica Ortodoxă prăznuieşte Închinarea cinstitelor lanţuri ale Sfântului Apostol Petru, sărbătoare ce aduce aminte de legarea cu două lanţuri a Sfântului Petru de către împăratul Irod şi de salvarea minunată săvârşită de înger, care i-a lovit în coastă pe cei doi ostaşi şi l-a deşteptat şi l-a scos afară pe Apostol, căzând de pe el lanţurile cele de fier.