Biserica Ortodoxă Română respinge antisemitismul şi xenofobia
În legătură cu materialele de presă din ultimele zile referitoare la opiniile antisemite ale unui monah de la Mănăstirea Petru Vodă, judeţul Neamţ, precizăm:
Patriarhia Română dezaprobă categoric atitudinile şi acţiunile cu caracter antisemit şi respinge orice ideologie xenofobă cu iz religios, deoarece acestea sunt contrare iubirii lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Aceste manifestări care îndeamnă la ură religioasă sau etnică nu reprezintă opinia oficială a Bisericii Ortodoxe Române, ele fiind cazuri izolate de indisciplină sau de manifestare a libertăţii individuale fără responsabilitate comunitară. Monahii adevăraţi pot fi buni patrioţi şi fără vreo asociere cu ideologii politice antisemite şi xenofobe.
Ca atare, Patriarhia Română solicită Arhiepiscopiei Iaşilor să continue să explice monahilor de la Mănăstirea Petru Vodă că astfel de opinii şi atitudini dăunează Bisericii Ortodoxe Române pe plan naţional şi chiar internaţional, încât pot afecta inclusiv pelerinajele credincioşilor ortodocşi români la Locurile Sfinte, organizate ca expresie a evlaviei, dar şi a respectului şi cunoaşterii reciproce dintre popoare şi religii diferite.
În concluzie, fidelă Evangheliei iubirii lui Hristos pentru toţi oamenii, Biserica Ortodoxă Română promovează permanent pacea, dialogul şi buna înţelegere între oameni de credinţe, etnii şi culturi diferite.
Biroul de presă al Patriarhiei Române