„Biserica Ortodoxă Română şi puterea politică în perioada comunistă“
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi va organiza începând de astăzi, până sâmbătă, 13 februarie 2010, un ciclu de conferinţe în Aula „Mihai Eminescu“ din corpul A al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi. Conferinţele vor purta titlul generic „Biserica Ortodoxă Română şi puterea politică în perioada comunistă“. Astăzi, începând cu ora 18:00, va avea loc conferinţa „Comunismul, o religie atee“, avându-l ca invitat pe lect. univ. dr. Radu Preda, lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Miercuri, 10 februarie, începând cu ora 18:00, va fi proiectat documentarul „De ce nu canonizăm martirii anticomunişti?“, o producţie TVR semnată de Rafael Udrişte. Joi, 11 februarie, de la ora 18:00, va fi susţinută conferinţa „Biserica şi Securitatea“, de lect. univ. dr. George Enache, membru al Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi lector la Facultatea de Istorie din Galaţi. Cea de a treia conferinţă, „File din Patericul închisorilor: Valeriu Gafencu“, va avea loc vineri, 12 februarie, de la ora 18:00, şi va fi susţinută de monahul Moise de la Mănăstirea Oaşa, Alba. (Manuela CLUCI)
Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Săveni La sediul Protopopiatului Săveni a avut loc ieri, 8 februarie 2010, şedinţa preoţilor din Protopopiatul Săveni, în cadrul căreia pr. Ciprian Strâmbu de la parohia Zoiţani a susţinut tema „Mărturisirea credinţei ortodoxe astăzi de către preot“. S-a mai discutat despre înştiinţările de la Centrul Eparhial Iaşi, precum şi despre problemele protopopiatului. „Am considerat că este important să vorbim despre felul în care preotul ar putea să-şi apropie mai mult credincioşii şi să le transmită mai uşor cuvântul lui Dumnezeu. Respectând toate canoanele Bisericii Ortodoxe Române, se poate ajunge la o apropiere între preot şi credincios în decursul timpului“, a declarat pr. Constantin Macuc, protoiereul Protopopiatului Săveni. (C.C.)