Biserica Parohiei Bărcăneşti II a fost târnosită

Un articol de: Pr. Lucian Gheorghe Ducă - 02 Decembrie 2011

Săptămâna trecută, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de târnosire a Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din satul Bărcăneşti, comuna Vâlcele, jud. Olt. La final, Preasfinţitul Sebastian a acordat Distincţia de Vrednicie tuturor celor care au ajutat la restaurarea şi repictarea acestei biserici, iar părintelui paroh Gheorghe Pătru, Diploma de Ctitor. Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din satul Bărcăneşti, comuna Vâlcele, judeţul Olt, a fost construită în anul 1900 de enoriaşii acestei parohii, sub îndrumarea părintelui Marin Popescu.