Biserica Parohiei Deuşu, Protopopiatul Cluj I, a fost resfinţită
Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, înconjurat de 30 de preoţi, a resfinţit duminică, 11 septembrie, Biserica "Naşterea Maicii Domnului" a Parohiei Deuşu, Protopopiatul Cluj I. Construit în urmă cu 60 de ani, lăcaşul a fost supus de-a lungul timpului mai multor lucrări de renovare, un proces important fiind demarat în anul 2007.
Cu sprijinul credincioşilor, în acel an biserica a intrat din nou într-un proces de restaurare. Ce lucrări s-au executat ne-a spus preotul paroh Ioan Farcas: "În primul rând a fost refăcut acoperişul şi s-au refăcut bolţile şi interiorul bisericii. S-a decopertat vechea tencuială şi s-a montat instalaţie electrică nouă. Pictura a fost executată de pictorul Gabriel Solomon, având sprijinul material al preotului Mihai Meseşan, fiu al satului, care slujeşte în Parohia Lugano, Elveţia. S-au confecţionat iconostas, două strane, tetrapod, sculptate în lemn de nuc de Ciprian Cipcigan din Deuşu". Şi altarul a fost înzestrat cu mobilier nou, iar Sfânta Masă, cu acoperăminte şi s-au cumpărat candelabre şi lampadare, tot cu sprijinul credincioşilor. Biserica a fost reabilitată şi la exterior, iar curtea a fost amenajată. Lucrările au fost realizate cu sprijinul credincioşilor, al fiilor satului, al Consiliului Local al comunei Chinteni şi al unor donatori. Prima biserică din satul Deuşu a fost ridicată în anul 1740, din lemn, în formă de navă, având hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil". Pentru că biserica a devenit neîncăpătoare, între anii 1951 şi 1956, credincioşii au construit actuala biserică cu hramul "Naşterea Maicii Domnului". În anul 1963, biserica a fost pictată de pictorul Vasile Moraru, iar opt ani mai târziu era finalizată tencuiala la exterior. Între timp s-a cumpărat un clopot, iar pe 23 mai 1971, lăcaşul a fost sfinţit de vrednicul de pomenire arhiepiscop Teofil Herineanu. În anul 2006, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu a aprobat cererea Adunării Parohiale de înstrăinare a pădurii care aparţinea Parohiei Deuşu, în scopul restaurării lăcaşului şi a picturii, care erau deteriorate. Atunci a început primul proces de restaurare, în acelaşi an fiind schimbate geamurile şi uşile. Ulterior, Comisia de pictură bisericească a aprobat repictarea bisericii.