Biserica Parohiei Dieneţ a fost sfinţită
În Duminica a 13-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a binecuvântat şi sfinţit osteneala credincioşilor din Parohia Dieneţ, comuna Pânceşti, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat duminică, 26 august 2018, slujba Sfinţirii bisericii Parohiei Dieneţ, comuna Pânceşti, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău. Numeroşi credincioşi au fost prezenţi la acest moment de sărbătoare, din soborul preoţilor făcând parte şi părintele Ioan Negoiţă, protopop de Sascut. Cu această ocazie a fost sfinţit şi Aşezământul social-filantropic „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”.
Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, în cuvântul său, ierarhul i-a felicitat pe toţi cei ce au contribuit în realizarea acestui frumos aşezământ bisericesc. Astfel, ca o încununare a tuturor eforturilor depuse, preotul paroh Matei Teodor a primit distincţia de iconom stavrofor. Epitropului Ioan Zaharia i s-a oferit „Ordinul Melchisedec” pentru mireni, iar ieromonahului Damaschin Popa, fiu al satului, vieţuitor la Schitul Prodromul din Sfântul Munte Athos, i s-a acordat diplomă de ctitor. În acelaşi timp, s-au acordat distincţii de vrednicie celor ce au sprijint lucrările de construcţie. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a îndemnat credincioşii la „unitate de credinţă în Hristos şi la păstrarea unităţii de neam şi simţire românească”.
Anul omagial al unităţii de credinţă şi neam a fost marcat prin prezenţa unui grup numeros de copii şi adulţi din Parohia Bârsana, judeţul Maramureş, îmbrăcaţi în frumosul port popular, şi a fanfarei din Răuceşti, judeţul Neamţ, care la final a intonat un potpuriu de cântece patriotice.
Biserica nouă din Dieneţ, închinată Bunei Vestiri, Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfântului Gheorghe Pelerinul, a fost construită între anii 2000-2018, pe aceeaşi colină, lângă fosta biserică.
Lucrările au început cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Eftimie, iar piatra de temelie a fost aşezată de IPS Ioachim la 19 octombrie 2002. Proiectul sfântului locaş a fost conceput de către Avram Constantin şi de către arhitectul Avram Anca. Pictura interioară a fost realizată de pictorul Radu Bulibaşa din Bacău, iar lucrările au fost sprijinite cu multă râvnă de vrednicii credincioşi ai parohiei, precum şi de alţi binefăcători.
(Pr. Gabriel Albu, C. Ciofu)