Biserica Parohiei Moldoviţa a fost resfinţită
În Duminica a XIII-a după Rusalii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Moldoviţa din Protopopiatul Oraviţa (judeţul Caraş Severin). Cu acest prilej, chiriarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a resfinţit biserica parohială cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" şi a sfinţit pictura ce împodobeşte lăcaşul de cult.
La slujbă au participat autorităţi locale, tineri şi copii, precum şi numeroşi credincioşi şi credincioase din localitate şi împrejurimi, mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se la momentul potrivit cu Sfintele Taine.
"Biserica din Parohia Moldoviţa a fost sfinţită tocmai la praznicul Adormirii Maicii Domnului, 15 august 1976, de către IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului. Iată că am resfinţit această biserică, nu am aşezat sfinte moaşte în piciorul Sfintei Mese, ci doar am primenit altarul, am resfinţit Sfânta Masă, am pus sfinţii evanghelişti şi am pecetluit jertfelnicul. Dar vizita noastră la Moldoviţa se datorează şi faptului că dumneavoastră, în frunte cu părintele paroh, aţi împodobit interiorul acestei biserici cu o frumoasă pictură. De aceea, am citit rugăciunile de sfinţire a icoanelor, am stropit sfintele icoane cu apă sfinţită şi le-am pecetluit cu Sfântul şi Marele Mir. Iată cum dumneavoastră, o turmă mică cuvântătoare din Parohia misionară Moldoviţa, aţi reuşit într-un timp foarte scurt, mai ales de când a venit părintele Radu Ţenovici aici, să primeniţi şi să înfrumuseţaţi această biserică. Tocmai de aceea am considerat că este bine ca astăzi să fim aici şi să resfinţim această biserică şi mai ales să binecuvântăm această pictură", a arătat, între altele, PS Lucian.
"Îi mulţumim Preasfinţitului Lucian pentru că a dăruit o bucurie deosebită credincioşilor din Parohia Moldoviţa, o parohie de munte cu credincioşi vrednici şi ataşaţi bisericii noastre", ne-a mărturisit părintele protopop Ion Văran. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Radu Ţenovici a fost hirotesit sachelar, iar ctitorii şi binefăcătorii bisericii au primit din partea ierarhului acte de cinstire. Cu acest prilej, toţi credincioşii au intrat în Sfântul Altar şi au avut posibilitatea de a se închina şi de a săruta Sfântul Prestol.
Parohia Moldoviţa din Protopopiatul Oraviţa este una dintre filiile care în anul 2008 au devenit parohii misionare din dorinţa de a răspunde nevoilor duhovniceşti ale credincioşilor. Aceasta numără 48 de familii cu 162 de credincioşi şi în prezent este păstorită cu multă dragoste şi dăruire de părintele Radu Ţenovici. (Diac. Nicolae Codrea, Darius Herea)