Biserica Parohiei Petrăchioaia a fost sfințită
La finalul unor ample lucrări de consolidare și înfrumusețare, biserica Parohiei Petrăchioaia din Protopopiatul Ilfov Nord a primit veșmântul sfințirii. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate duminică, 22 septembrie, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Cu acest prilej, locașul a mai primit doi ocrotitori, pe Sfinții Ierarhi Nicolae și Teodosie de la Brazi.
La sărbătoarea bisericii din comuna ilfoveană Petrăchioaia au participat numeroși credincioși, enoriași și apropiați ai parohiei, ctitori, donatori și reprezentanți ai autorităților de stat și locale. „Biserica este cel mai important loc dintr-un sat. Este locul de care se leagă cel mai mult fiecare membru al unei parohii, în biserică fiind botezat și miruit, spovedit și împărtășit, primind Taina Cununiei și răspunsul la rugăciunile pe care le adresează lui Dumnezeu. Aceste eforturi mari care au fost făcute pentru consolidarea și înfrumusețarea sfântului locaș se vor împlini mai ales prin prezența credincioșilor în duminici și sărbători în biserică, în rugăciune comună. Dumnezeu primește și rugăciunile noastre particulare, făcute acasă sau oriunde în timpul zilei sau al nopții, dar El primește mai ales rugăciunile de obște ale credincioșilor care se adună la un loc pentru a se adresa Tatălui nostru, al tuturor”, a spus ierarhul.
După slujba de târnosire, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie pe un Altar de vară amenajat în curtea locașului de cult. În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a tâlcuit învățăturile duhovnicești ce se desprind din pericopa evanghelică a Pescuirii minunate, rânduită a se citi în Duminica a 18-a după Rusalii: „Mântuitorul Hristos nu a urcat în corabie doar ca să fie mai bine auzit de cei de pe țărm, ci ca să arate că adevărata corabie, care ne duce de la pământ la cer, de la moarte la viață, de la întuneric la lumină, este Biserica. Această corabie din vremea Mântuitorului, în care S-a așezat El ca să predice, ca un adevărat Învățător, Evanghelia Împărăției cerurilor, este icoana Bisericii”. Totodată, ierarhul a apreciat amplele lucrări de înfrumusețare, de consolidare și de împodobire cu pictură, mozaicuri, catapeteasmă și strane noi, pardoseală și o Sfântă Masă din marmură din biserica nou-sfințită. La final, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii, binefăcătorii, slujitorii și închinătorii acestei biserici trecuți la cele veșnice. Copiii prezenți la slujbă au primit din partea ierarhului cel mai nou număr al revistei „Chemarea credinței” și iconițe.
Pentru coordonarea lucrărilor efectuate la interiorul și exteriorul locașului de cult, părintele paroh Mihăiță Cătălin Răducanu a fost hirotesit iconom stavrofor, rang bisericesc ce îi conferă dreptul de a purta ca însemne distinctive brâu roșu și cruce pectorală, precum și bederință la serviciile religioase. Din partea Patriarhului României, persoanele care au sprijinit mai mult aceste lucrări au primit diplome omagiale cu medalii, ordine și distincții de vrednicie. Mihai Dobre, primarul comunei Petrăchioaia, a primit cu acest prilej Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni. „Lucrările la Parohia Petrăchioaia, care numără mai puțin de 200 de familii, au început în anul 2015 și s-au încheiat în Anul omagial al satului românesc. Nu este un lucru întâmplător, ci pronia lui Dumnezeu, că slujba de sfințire a fost săvârșită, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în Anul omagial dedicat satului românesc. Vedem cum într-o parohie mică de sat lucrurile pot înflori atunci când există dragoste de Dumnezeu, oameni gospodari și o bună colaborare între preotul paroh și autoritățile locale”, a declarat pentru TRINITAS TV părintele Cristian Burcea, protopop al Protoieriei Ilfov Nord.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, alături de hramul istoric închinat Adormirii Maicii Domnului, biserica a mai primit în ziua sfințirii doi ocrotitori: Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, și Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei.