Biserica Parohiei Rusenii Noi, Iași, târnosită de doi mitropoliți
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Rusenii Noi, comuna Holboca, Iași, a primit duminică, 29 mai 2022, veșmântul sfințirii. Slujba de târnosire a noului lăcaș a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Andreas, Mitropolit de Arkalochori, Kastelli și Viannos. Tot duminică, cei doi ierarhi au binecuvântat un monument al eroilor neamului românesc.
După ce au fost binecuvântate zidurile exterioare cu Sfântul și Marele Mir, cei doi ierarhi, împreună cu soborul, au mers în Sfântul Altar, unde au săvârșit rânduiala sfințirii Sfintei Mese, iar apoi au binecuvântat cu semnul Sfintei Cruci pictura interioară.
Sfintele slujbe au fost înfrumusețate de răspunsurile liturgice oferite de Corul academic „Byzantion” și de Grupul psaltic „Tronos” de la Catedrala Patriarhală din București.
După citirea pasajului evanghelic, Mitropolitul de Arkalochori, Kastelli și Viannos a ținut un cuvânt de învățătură în care a evidențiat iubirea și mila oferită de Domnul Hristos oamenilor: „Atunci când cineva Îl iubește pe Domnul, ispitele se înmulțesc. Cu cât mai mult Îl iubim pe Mântuitorul Hristos, cu atât mai mult vin și ispitele asupra noastră, de aceea și Sfântul Apostol Petru a plâns cu amar. A cerut mila și îndurarea lui Dumnezeu atunci, după ce s-a lepădat de El. Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos este îndelung-răbdător și mult-milostiv, iar brațele Sale sunt larg deschise și are o inimă largă pentru toți, indiferent de numele și locul nostru. Noi, creștinii ortodocși, avem darul lui Dumnezeu de a putea ierta și de a putea iubi. Iubirea și iertarea sunt cele care Îl odihnesc pe Domnul, pentru că El este iubire și milă, de aceea alături de Sfântul Apostol Petru îl întâlnim pe Sfântul Apostol Pavel”.
După chinonic, în timp ce credincioșii primeau Sfintele Taine, părintele Daniel Marius Profir, protopopul Protoieriei Iași II, a dat citire unui exemplar din hrisovul de sfințire, documentul semnat de episcopi și preoți, ce s-a pus de dimineață în piciorul Sfintei Mese.
„Rugăciunea pe care a înălțat-o orbul către Dumnezeu, cerându-I: «Dă-mi, Doamne, să văd!», această rugăciune se cuvine să o înălțăm noi către Domnul în permanență. «Dă-mi, Doamne, să văd!» Ce să văd? Să văd păcatele pe care le-am săvârșit, căci mare lucru este acesta, ca omul să se cunoască pe sine, cunoscându-și păcatele pe care le-a săvârșit. «Dă-mi, Doamne, să văd» chipul Tău din aproapele meu. Chipul Tău, Doamne, din bărbatul meu, din soția mea, din copiii mei, din prietenii și dușmanii mei, căci dacă avem puterea să vedem chipul lui Dumnezeu din toți cei care sunt aproape de noi, lucru tainic și uimitor este acesta. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască puterea să vedem prezența Lui în viața lumii, prezența Lui în viața noastră, prezența lui Dumnezeu în creația mâinilor Sale. Iar dacă Domnul ne ajută să vedem păcatul din noi, să vedem chipul Lui din aproapele și să sesizăm prin ochii inimii noastre prezența Lui în viața noastră și în viața lumii, înseamnă că suntem și noi pe cale, pentru că ne vedem păcatul, Îl vedem pe Dumnezeu în chipul aproapelui, și prezența Sa în lume”, a adăugat la final Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Ca semn de gratitudine din partea chiriarhului, dar și ca răsplată pentru efortul depus în ridicarea și înfrumusețarea bisericii, părintele paroh Ionuț Mihalache a fost hirotesit iconom stavrofor, iar preotul Dumitru Chirica, cel care a sprijinit comunitatea parohială, a primit distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”. Totodată, Mihai Irinel Neică, cel care a sprijinit ridicarea crucii de piatră pentru eroi, a primit „Crucea Moldavă” pentru mireni, iar ctitorii bisericii au primit distincții de vrednicie.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, clericii au binecuvântat un monument închinat eroilor neamului românesc și au oficiat slujba Parastasului pentru cei care au căzut pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării și pentru ocrotirea poporului.