Biserica Parohiei Sâmboieni, Protopopiatul Gherla, a fost resfințită
În Duminica a 7-a după Rusalii (a Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a resfințit Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Sâmboieni, Protopopiatul Gherla.
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a trecut, în ultimii trei ani, prin ample lucrări de renovare și înfrumusețare. După slujba de sfințire, la un Altar de vară amenajat în proximitatea locașului de cult, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a spus că „Domnul Hristos tămăduiește toată boala și toată neputința în popor”. Totodată, i-a felicitat pe credincioșii care sunt alături de Biserică, arătând că prin rugăciune, spovedanie și maslu lumea se izbăvește de necazuri. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup format din membri ai Coralei „Armonia” din Constanța.
Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, ierarhul l-a hirotesit iconom pe preotul paroh Andrei Budălăcean. Primarul comunei Sânmărtin, Ioan Fartan, a primit „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului. De asemenea, toți donatorii și binefăcătorii, printre care și stareța mănăstirii maramureșene Bârsana, stavrofora Filofteia Oltean, originară din această localitate, au primit distincții și diplome de aleasă cinstire.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a primit titlul de „Cetăţean de onoare al comunei Sânmărtin”, distincţie acordată de primarul Ioan Fartan în numele Consiliului local.
Biserica parohială din Sâmboieni, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, a fost construită între anii 1981 şi 1982, fiind târnosită de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, la data de 15 mai 1983. Parohia Sâmboieni deține și o biserică din lemn, monument istoric, construită în 1753, conform unei inscripții.