Biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Sud din Focșani a fost resfințită
În Duminica a 19-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârşit slujba de sfinţire a bisericii Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Sud din municipiul Focşani. În continuare, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în locașul de cult nou-sfinţit, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, răspunsurile liturgice fiind date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei. La final, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că cea mai importantă, dar și cea mai grea poruncă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adresată contemporanilor Săi și nouă, celor de astăzi, este porunca iubirii vrăjmașilor. „Singura Persoană din toată istoria umanității Care a proclamat alte principii decât cele cunoscute în lumea veche, cu privire la atitudinea omului față de vrăjmași, a fost Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Era de așteptat ca reprezentanții lumii iudaice și greco-romane din vremea Sa, tributari unei gândiri bazate pe principii strict omenești, să nu-I poată pricepe mesajul poruncii referitoare la iubirea vrăjmașilor. «Cum să-l iubesc pe vrăjmașul meu?», se întrebau cei de atunci, ca și noi, cei de astăzi. Dacă vecinul ți-a făcut un rău și, în mod vădit, se comportă cu dispreț față de tine, se cuvine să te întrebi: oare este corect să-l iubesc pe cel ce mi-a făcut atâta rău? Oare Mântuitorul a știut ce ne cere? Oare este posibil de împlinit ceea ce dorește Hristos Domnul de la noi, cei ce ne-am botezat în numele Lui? Fără îndoială că toate învățăturile predate de Mântuitorul sfinților Săi ucenici și apostoli, pentru a fi transmise oamenilor, sunt adevărate și posibil de împlinit, deoarece au fost rostite şi împlinite de Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat”, a subliniat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Activitatea desfășurată de actualul preot paroh în cei 15 ani de slujire preoțească la această biserică a fost răsplătită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian cu oferirea rangului de iconom stavrofor. De asemenea, mai mulți binefăcători care au sprijinit lucrările de renovare a sfântului locaș au primit acte de cinstire și icoane.