Biserica parohiei Suharău, aproape de finalizare

Un articol de: Constantin Ciofu - 11 Iulie 2012

În urmă cu zece ani, în parohia Suharău, Protopopiatul Darabani, a început ridicarea unei biserici în cinstea Sfântului Nicolae. Sfântul lăcaş urmează să fie pictat, apoi vor fi demarate lucrările pentru o casă socială. Părintele paroh Adrian Nazare oferă asistenţă religioasă şi desfăşoară, alături de enoriaşi, activităţi social-filantropice şi culturale la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială pentru persoane defavorizate Suharău.

În parohia "Sfântul Nicolae" - Suharău, Protopopiatul Darabani, unde exista un lăcaş de închinăciune din 1793, a început, în anul 2002, ridicarea unei noi biserici. Părintele paroh Adrian Nazare ne-a mărturisit că satul Suharău, în care locuiesc aproape 1.050 de suflete, "avea nevoie de o biserică impunătoare". Piatra de temelie a fost pusă de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, anul trecut fiind realizată cea mai mare parte a lucrărilor, cu ajutorul fondurilor primite de la Secretariatul de Stat pentru Culte. "Credincioşii din parohie se confruntă cu lipsuri financiare şi de aceea o parte din materialele pentru construcţie au fost achiziţionate pe datorie. De asemenea, enoriaşii au venit şi au muncit benevol la ridicarea sfântului lăcaş şi ne-au ajutat şi cu hrana pentru meşteri. De asemenea, am fost sprijiniţi de domnul Marcel Chelaru, primarul comunei Suharău, care ne-a pus la dispoziţie utilajele şi ne-a oferit materiale de construcţie. În prezent, biserica este acoperită, anul trecut fiind montate geamurile. După ce vor fi puse uşile, vom demara lucrările de pictură. Avem în proiect ridicarea unei clădiri pentru activităţile sociale şi filantropice", a spus pr. paroh Adrian Nazare. Parohia Suharău are o frumoasă colaborare şi cu şcoala din localitate. La începutul şi sfârşitul anului şcolar, copiii primesc iconiţe şi cărţi de rugăciuni din partea preotului paroh. Întrucât hramul bisericii parohiale coincide cu Zilele Şcolii Suharău, manifestările religios-culturale dedicate acestei sărbători sunt organizate în parteneriat. Asistenţă religioasă şi daruri pentru 20 de vârstnici În parohia Suharău funcţionează Unitatea de Asistenţă Medico-Socială pentru persoane defavorizate, care primesc asistenţă religioasă din partea părintelui paroh Adrian Nazare, membru în consiliul consultativ al centrului. Unitatea, care adăposteşte 20 de bătrâni, a încheiat cu parohia un protocol de colaborare care constă în spovedirea şi împărtăşirea acestora, în posturile de peste an fiind oficiată Taina Sfântului Maslu. "Încercăm, alături de credincioşii parohiei noastre, să ne implicăm cât mai mult în viaţa socială şi culturală a Unităţii de Asistenţă Medico-Socială. Parohia noastră plăteşte un abonament la "Ziarul Lumina" pentru persoanele adăpostite de acest centru. Împreună cu elevii de la Şcoala Suharău mergem adesea la această unitate pentru a le oferi câte un pachet constând în alimente. De asemenea, în fiecare primăvară, elevii confecţionează felicitări pe care le dăruiesc bătrânilor. Unii dintre cei internaţi sunt fii ai parohiei noastre şi de aceea menţinem în continuare legătura cu ei. Au fost situaţii în care parohia noastră s-a ocupat de rânduiala creştinească pentru cei care au plecat la cele veşnice", a remarcat pr. paroh Adrian Nazare.