Biserica Parohiei Var a sărbătorit 200 de ani de existență
Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Parohia Var, Protopopiatul Caransebeș, a sărbătorit în Duminica a 19-a după Rusalii 200 de ani de la ridicarea ei. În ultima perioadă a fost renovat și înfrumusețat exteriorul sfântului lăcaș și s-au refăcut icoanele de pe frontispiciul bisericii, iar ca o încununare a acestora Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a mers în mijlocul comunității și a săvârșit slujba de sfinţire pentru exteriorul bisericii și, de asemenea, a binecuvântat și biblioteca, și arhiva parohială ce a fost amenajată în incinta curții sfântului lăcaș. Totodată, cu prilejul acestei sărbători a fost binecuvântată și o placă aniversară ce este amplasată pe frontispiciul bisericii.
După slujba de sfințire, Părintele Episcop Lucian a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Pentru rodnica activitate ce o desfășoară părintele paroh Nicolae Ionescu, Preasfințitul Părinte Lucian l-a hirotesit iconom-stavrofor. De asemenea, tuturor celor care s-au implicat în înfrumusețarea bisericii, ierarhul le-a oferit diplome de recunoștință.