Biserică pentru 40 de familii în Episcopia Huşilor
Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit duminică biserica filiei Fundătura a parohiei Căşeşti, Protopopiatul Vaslui. Târnosirea sfântului lăcaş a fost urmată de slujba Sfintei Liturghii săvârşită pe un podium amenajat lângă biserică. Cu acest prilej, PS Corneliu a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei citite în Duminica a VI-a după Rusalii şi a oferit părintelui paroh Ionel Ilie rangul de iconom stavrofor. Construcţia Bisericii "Sf. Împ. Constantin şi Elena" a început în anul 2000, prin punerea pietrei de temelie de către vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mareş. Lucrările de construcţie au fost coordonate de pr. paroh Ionel Ilie, iar fondurile au provenit de la enoriaşi şi de la autorităţile locale. În ultimii ani, biserica, ridicată în stil ştefanian, a fost dotată cu mobilier, catapeteasmă, obiecte liturgice ş.a.. Pentru credincioşii prezenţi ziua sfinţirii bisericii din localitatea Fundătura a fost una plină de emoţie şi de bucurie: "A fost un moment istoric pentru că în această localitate nu a fost niciodată o biserică. Ajutorul lui Dumnezeu în aceşti ani s-a simţit din plin pentru că localitatea Fundătura are doar 40 de familii. O biserică nu se face doar cu sprijin material, ci şi cu ajutorul lui Dumnezeu, cu rugăciune, cu mult suflet. La această sărbătoare, Dumnezeu ne-a ajutat să avem o vreme frumoasă. Astfel am avut parte de momente de bucurie şi de înălţare duhovnicească. S-a simţit prezenţa Sfântului Duh care a sfinţit biserica şi pe noi", a declarat pr. paroh Ionel Ilie. (C. CIOFU)