Biserică pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfințit marţi, 6 februarie, piatra de temelie pentru noua biserică din curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, în prezența oficialităților centrale, judeţene şi locale, precum și a conducerii spitalului.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârşit slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică și a binecuvântat locul unde va fi edificat viitorul lăcaș de cult. Biserica se va construi în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa și va purta hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”, păstrând hramul capelei care funcționează în prezent în incinta instituției medicale.
La finalul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța și rolul unui lăcaș de rugăciune în fiecare comunitate, precum și în incinta unui spital. Au mai vorbit, cu acest prilej, preotul din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa - părintele Alin Miheştian, și managerul spitalului - Gabriel Lazany, care au mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare. De asemenea, au fost adresate mulţumiri tuturor celor implicați în materializarea proiectului de edificare a bisericii care se va construi exclusiv din donații și sponsorizări, fără fonduri alocate din bugetul de stat.
Datorită extinderii și modernizării spitalului, dar și „din motive de siguranță privind securitatea la incendiu, capela creștin-ortodoxă din incinta spitalului va fi relocată, urmând a fi construită o bisericuță pe locația fostului punct Trafo din incinta spitalului”, a declarat managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany.
Lăcașul de cult cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” va fi construit în formă de cruce, având 12 metri lungime, 6 metri lățime și 10 metri înălțime.
Managerul instituției, Gabriel Lazany, a mai precizat că, „până la finalizarea lucrării, serviciile religioase creștin-ortodoxe vor fi oferite atât în locația veche, cât și la patul bolnavului, la solicitarea pacienților sau aparținătorilor, de către preotul Alin Miheștian. Pacienții de alte confesiuni, la solicitare, pot beneficia de servicii religioase care vor fi oferite la pat”.
Aniversarea Brigăzii 81 Mecanizată
În aceeaşi zi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a fost prezent la manifestarea dedicată împlinirii a 105 ani de la înființarea Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistrița. Cu acest prilej a avut loc o ceremonie militară și religioasă în cadrul căreia a fost dezvelit bustul generalului Grigore Bălan și a fost inaugurat noul pavilion al marii unități. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Părintele Mitropolit Andrei. Ierarhul a săvârşit şi o slujbă de Te Deum, adresând celor prezenți un cuvânt de binecuvântare și felicitare.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a oferit distincții colonelului Cristinel Dumitru Colibaba, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” din Bistrița; colonelului Florin Ștefănescu, locţiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată; și colonelului Alin Florin Marian, șeful de stat major al Brigăzii 81 Mecanizată.