Biserică restaurată și o nouă capelă într‑o parohie gorjeană
De Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba de sfințire a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a Parohiei Fărcășești, județul Gorj.
De asemenea, ierarhul a sfințit și capela mortuară ridicată în curtea bisericii. Din soborul de slujitori a făcut parte și părintele protoiereu Ionel Cîmpeanu. În cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei l-a hirotonit întru preot pe diaconul Florin Păsărin, pe seama bisericii Parohiei Moi, județul Gorj.
La final, după citirea actului de resfințire, ierarhul locului a oferit mai multe gramate chiriarhale persoanelor care s-au implicat în lucrările de restaurare a sfântului lăcaș: Constantin Drăgoescu, primarul comunei Fărcășești, Constantin Novac, Nicolae Constantinescu, Ion Lăpădat și Nicolae Bârsan. De asemenea, pentru deosebita lucrare administrativ-pastorală, preotul paroh Florin Ion Rogobete a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor.
În cuvântul de învățătură, IPS Părinte Mitropolit Irineu a vorbit despre bucuria unei comunități de a avea o biserică nouă sau restaurată: „A sfinți o biserică nu este un lucru obișnuit, ci este un eveniment rar care se întâmplă în viața unei generații, de cele mai multe ori. Astăzi ne-am rugat Celui Atotputernic pentru ca să sfințească lăcașul acesta ca dumneavoastră să primiți darurile deosebite potrivit rugăciunilor fiecăruia dintre noi”.
În continuare, a vorbit despre prăznuirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, dar și a tuturor cetelor cerești.
La final, Părintele Mitropolit Irineu i-a felicitat pe toți cei care poartă nume de sfinți îngeri, dar și pe cei care s-au implicat în lucrările de împodobire a lăcașului din localitatea Fărcășești.