Biserică românească construită în Spania
Lucrările de construcţie la biserica parohiei româneşti din localitatea Señor de Roquetas, Spania, sunt pe punctul de a se finaliza, spre bucuria numeroasei comunităţi de români ortodocşi de acolo. Ridicarea acestei biserici a fost sprijinită şi de episcopul catolic de Almeria, cu care parohia românească cooperează cu succes. Piatra de temelie a bisericii a fost aşezată acum doi ani, iar acum se fac ultimele lucrări de finalizare a exteriorului. Acest altar va fi locul de rugăciune pentru circa 200.000 de români din Spania. (M.N.)