Biserica românească din Christchurch, avariată de cutremur
Comunitatea ortodoxă română din Christchurch, Noua Zeelandă, Episcopia Australiei şi Noii Zeelande a fost afectată de cutremurul devastator din data de 22 februarie, informează Biroul de presă al episcopiei. Cel mai mult a avut de suferit biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", care a fost distrusă în proporţie de aproximativ 60%, după cum a declarat Preasfinţitul Mihail, Episcopul Australiei şi Noii Zeelande.
Biserica era proprietate a Patriarhiei Române şi a fost achiziţionată prin Episcopia Australiei şi Noii Zeelande. Lăcaşul de cult în valoare de aproximativ un milion de dolari neozeelandezi este păstorit de părintele Emanuel Crainic şi datează din anul 1864. Parohia ortodoxă românească din Christchurch, geografic, este situată la cea mai mare distanţă de România, aproximativ 18.000 km. Numărul credincioşilor a crescut de la un an la altul, ajungând în prezent la peste 350. Biserica parohiei a mai suferit mici pagube şi după cutremurul din septembrie anul trecut.