Biserica românească „Sfânta Treime” din Los Angeles a împlinit 85 de ani

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 06 Noiembrie 2025

Comunitatea ortodoxă românească din Los Angeles, SUA, a celebrat duminică, 2 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la întemeierea Bisericii „Sfânta Treime”. În prezența Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, evenimentul a căpătat chipul unei adevărate sărbători de credință și comuniune.

Sărbătoarea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae, înconjurat de un sobor din care au făcut parte părintele Ștefan Drăgoi, secretar eparhial; părintele Constantin Alecse, parohul bisericii; părintele Viorel Vișovan, slujitor al parohiei; și părintele Ioan Poptelecan din Minnesota, care a slujit odinioară la această biserică. În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Nicolae a arătat că adevărata împlinire a vieții nu se găsește în stăpânirea celor materiale, ci în lucrarea duhovnicească a inimii, prin care omul se îmbogățește în Dumnezeu - prin rugăciune, milostenie și pocăință sinceră. La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat placa comemorativă a jubileului și a dăruit bisericii o icoană a Sfintei Treimi. În semn de recunoștință pentru peste patru decenii de slujire în această parohie, părintele paroh Constantin Alecse a fost distins cu Crucea „Ordinul Sfinților Împărați Constantin și Elena”.

După rugăciunea comună din biserică, bucuria s‑a prelungit în sala festivă a parohiei, unde agapa aniversară a devenit un prilej de întâlnire între generații și de împărtășire a recunoștinței.

Au participat numeroși credincioși și invitați, printre care Lucia Sava, consulul general al României la Los Angeles. Părintele paroh a adresat un cuvânt de bun‑venit și a evocat istoria celor opt decenii și jumătate de existență a comunității, amintind de jertfa și fidelitatea ctitorilor și de continuitatea legăturii cu Biserica‑mamă din România. Cu același prilej, participanții au primit o broșură aniversară de 40 de pagini dedicată momentului jubiliar.

„Programul cultural a cuprins momente muzicale și artistice oferite de artiști locali și invitați din alte state, un spectacol de folclor românesc, precum și o proiecție multimedia ce a reamintit publicului «Epoca de aur» din anii 1980‑1990. Consulul general Lucia Sava a transmis felicitări și urări de bine, subliniind rolul Bisericii în păstrarea identității românești pe pământ american. În cadrul agapei, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a prezentat o sinteză a istoriei Ortodoxiei românești pe pământ american”, ne‑a transmis pr. Ștefan Drăgoi.

În semn de apreciere pentru slujirea și dăruirea credincioșilor, au fost oferite douăzeci de certificate de recunoștință membrilor Consiliului parohial, comitetelor parohiale, școlii de duminică, epitropilor și colaboratorilor.

„La final, părintele Constantin Alecse a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae pentru binecuvântare, pentru sprijinul oferit parohiei și pentru primirea acesteia sub oblăduirea Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, subliniind că acest pas a însemnat împlinirea dorinței ctitorilor și a generațiilor de slujitori. Într‑o atmosferă de recunoștință și rugăciune, întreaga comunitate a înălțat mulțumire lui Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate în cei 85 de ani de istorie, dorind ca Biserica «Sfânta Treime» să rămână și în viitor un far al credinței, unității și speranței românești pe coasta de vest a Americii”, ne‑a mai transmis secretarul eparhial.