Biserică românească sfințită în Bad Windsheim-Uffenheim, Germania
Biserica parohiei românești „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” și „Sfânta Walburga din Heidenheim” din Bad Windsheim-Uffenheim, Germania, a fost târnosită sâmbătă, 8 iunie. Slujba de sfințire urmată de Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, înconjurați de un sobor de preoți de la parohii învecinate, se arată pe mitropolia-ro.de.
Biserica datează din secolul 19 și a fost cumpărată de parohie în urmă cu un an, timp în care s-a aflat în proces de renovare. A fost refăcut Altarul și adăugată o frumoasă catapeteasmă. Lucrările s-au desfășurat sub coordonarea părintelui paroh Daniel Pintea și prin implicarea mai multor credincioși din comunitatea parohială, se arată pe site-ul amintit.
La final, părintele paroh a fost hirotesit iconom stavrofor, iar binefăcătorii și ostenitorii sfântului lăcaș au primit gramate mitropolitane în semn de apreciere și recunoștință. Ziua de bucurie a fost completată de un spectacol susținut de copiii din parohie, potrivit sursei citate.