Biserica „Schimbarea la Față” din Codlea a fost târnosită
La sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica „Schimbarea la Față” a Parohiei Codlea III, județul Brașov, a fost sfințită. Slujba religioasă a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Credincioșii au participat în număr mare la sfințirea lăcașului de cult, care a primit cu acest prilej și ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul. După slujba de sfințire a lăcașului de cult și a picturii interioare, a urmat Sfânta Liturghie. Cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de pr. prof. dr. Viorel Ioniță, consilier patriarhal onorific.
„Pe toți sfinții îi prăznuim în ziua morții trupești, care este ziua nașterii lor în Împărăția cerurilor. Sunt două mari excepții: noi prăznuim și Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului, așa cum prăznuim astăzi Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului. Prăznuim aceste două date de naștere mai ales pentru faptul că aceste nașteri au fost, în fond, acte divine”, a spus pr. Viorel Ioniță.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurențiu a vorbit despre importanța nevoinței în viața duhovnicească și a oferit exemplul Sfântului Ioan Botezătorul.
„Ne aducem aminte de calea pe care trebuie să o urmăm pentru singurul scop adevărat al vieții noastre: câștigarea Împărăției cerurilor. Sfântul Ioan a dat un exemplu deosebit de când era în pustie și s-a nevoit. Ne-a arătat că se poate viețui și altfel. Noi suntem deseori nemulțumiți pentru că ne lipsește ceva din ceea ce pretindem noi că ar trebui să avem. Uităm, însă, că ne lipsește altceva: statornicia în călătoria noastră pe calea mântuirii, pentru câștigarea vieții de dincolo, care nu se poate realiza decât prin efort”, a subliniat ierarhul.
Biserica Parohiei Codlea III a fost renovată și înfrumusețată în perioada 2018-2023, prin eforturile comunității păstorite de pr. Ion Câmpeanu. Cu acest prilej, pr. Ion Câmpeanu a primit din partea ierarhului distincția „Ordinul Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei”. Au mai primit distincţii şi diplome de cinstire soția preotului, Carmen Câmpeanu, profesoara Ileana Enache, ctitorii Adrian Rusu și Simion Botea și alți binefăcători.