Biserica Schitului Pocrov va fi resfinţită duminica aceasta
Credincioşii din zona Neamţului sunt aşteptaţi duminica aceasta, 11 august 2019, să participe la resfinţirea bisericii Schitului Pocrov - Neamţ. Sfintele slujbe vor fi oficiate de un sobor de preoţi şi diaconi, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
În Duminica a VIII-a după Rusalii, 11 august 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi, începând cu ora 8:00, slujba de resfinţire a bisericii Schitului Pocrov din judeţul Neamţ. După oficierea slujbei de binecuvântare, ierarhul va sluji, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie arhierească alături de un sobor format din stareţi, preoţi şi diaconi. Credincioşii din împrejurimile Neamţului şi nu numai sunt aşteptaţi să participe la slujbele oficiate cu prilejul resfinţirii sfântului locaş, biserica fiind ctitoria Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului.
Schitul a fost întemeiat la începutul secolului al XVIII-lea, de Pahomie Penciu sau Pencovschi, transilvănean dintr-un sat din Bistriţa Năsăud. În 1702-1704, fiind stareţ al Mănăstirii Neamţ, Pahomie pleacă pentru cercetare duhovnicească la Kiev. Înapoiat de la Kiev a poposit în poiana de sub muntele Chiriacu, azi Poiana Pahomie, unde a locuit iniţial într-o colibă.
Ctitoria lui Pahomie din Poiana Raiului, aşa cum numeşte Mihail Sadoveanu această frumoasă aşezare călugărească, a fost locul unde au trăit monahi din toate părţile, dar mai ales din Transilvania, ca urmare a distrugerii mănăstirilor ortodoxe de către generalul Bukow din ordinul Împărătesei Maria Tereza începând cu anul 1761. Mulţi dintre ei au ajuns ctitori şi întemeietori de schituri şi biserici în Moldova şi Ţara Românească. Aşezământul monahal de la Pocrov se află sub oblăduirea Mănăstirii Neamţ, iar egumenul schitului este părintele ieromonah Ambrozie Ghinescu.