Biserica „Sfânta Treime” din Cisnădie a sărbătorit 30 de ani de la zidire
Parohiile Cisnădie II și IV, județul Sibiu, au sărbătorit 30 de ani de la zidirea Bisericii „Sfânta Treime”. Cu acest prilej, prof. Maria Popa şi parohii Cătălin Crișan și Fănel Scarlat au realizat un pliant cu istoria bisericii care rezumă evenimentele pastoral-culturale până în prezent și un DVD cu imagini ale celor mai semnificative evenimente din perioada 1964-2019. De asemenea, au fost evocate etapele construcţiei şi a avut loc un program artistic.
La evenimentul aniversar au fost invitați preoteasa Maria Gașpar cu fiul Liviu, alături de cei care au contribuit la ridicarea bisericii, familiile acestora, consilieri, credincioși etc. La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, doi dintre copiii din grupul de cateheză al bisericii au primit, cu această ocazie premiul „Preot Gh. Gaşpar”, numit după pr. Gheorghe Gaşpar, ctitorul bisericii.
În prima parte a programului dedicat aniversării celor 30 de ani, au fost prezentate mărturii și imagini cu etapele realizării construcției.
„În Cisnădia anilor 70, creșterea numărului credincioșilor și starea nefavorabilă în care se găsea primul edificiu de slujire, i-a constrâns pe creştinii ortodocşi să ridice o nouă biserică. A zidi o biserică este un mare dar. Prin zidirea ei, omul îl aduce pe Dumnezeu mai aproape de el, iar comuniunea, comunicarea și mântuirea este mult mai ușoară. Un ctitor de biserică pune în mișcare un mecanism imens de putere și unitate, de dăruire și de dragoste, de suflet și de voință. Prezentarea istoricului bisericii a adus în minte clipe de durere, încercări, de luptă și lacrimi, de jertfă. Mulți dintre aceștia au plecat la Domnul și nu mai pot spune cum au lucrat, ce greutăți au întâmpinat într-un regim autoritar cu teama zilnică a privării de libertate, cu alimente și pâine raționalizate, pe care sperai să le primești, deși stăteai de la patru-cinci dimineața la rând și multe altele. Dorința și credința lor a fost atât de puternică încât nimic nu le-a putut sta în cale. Puțini cisnădieni au avut un astfel de curaj, putere morală, financiară și fizică”, a relatat profesorul documentarist Maria Popa.
Au fost oferite diplome omagiale și au fost felicitaţi cei care au contribuit alături de pr. Gheorghe Gașpar, la ridicarea bisericii.
Au fost amintite, apoi, şi lucrările de achiziționare a iconostasului și a străinilor, de pictură atât în interior cât și exteriorul bisericii, de reamenajare a naosului și altarului, de încălzire prin pardoseală, amenajarea unui grup social și a casei de lumânări, repararea gardului și a trotuarului curții interioare, a montării gazonului, realizarea centrului parohial pentru copii și tineret, numit „Moștenitorii Ortodoxiei”, lucrări realizate cu susținerea Primăriei și Consiliul local al orașului Cisnădie și a enoriașilor.
Au fost amintiţi preoții care au slujit în acest lăcaș de la plecarea la Domnul a ctitorului, pr. Gheorghe Gașpar, până la cei din prezent, pr. Cătălin Crișan și pr. Fănel Scarlat. A fost amintită și activitatea pastoral-filantropică a celor doi parohi, parteneriatele și proiectele cu diverse instituții culturale și sociale, sprijinul material și duhovnicesc acordat celor nevoiași și bolnavi etc.
„Pentru că anul 2019 este anul evocării satului românesc, în partea a doua a evenimentului s-a desfășurat un program artistic care împletește tradiționala șezătoare cu muzica, dansul popular, prezentarea portului românesc din diferite zone ale țării, strigături, doine, cântece populare și satirice, având ca scop ironia față de lene, răutate, dar și poezii legate de viața la țară. Un colaj de dans autentic românesc a fost prezentat de «Ursuleții Năzdrăvani», copiii Şcolii nr. 3 din Cisnădie îndrumați de înv. Neli Eremeev. Fiecare dintre noi purtăm în suflet un sat de care suntem profund legați, ca de o catedrală în care intrăm cu evlavie, iar în fața altarului ne aplecăm fruntea pentru sfințenia lui. Să-l păstrăm ca pe un diamant, a cărui strălucire nu va pieri niciodată!”, a spus prof. Maria Popa.
În realizarea programului cultural s-a implicat corul mixt „Harmonia” al bisericii, cor cu o vechime de aproximativ 10 ani, iniţiat de pr. Constantin Iacob, preluat de pr. Marius Florin Ucă și dirijat de Magdalena Schneider. La final, parohii, inițiatorii și organizatorii evenimentului aniversar au mulțumit credincioșilor și invitaților prezenți, conform prof. documentarist Maria Popa.