Biserica „Sfânta Treime” din Nușeni a fost sfințită
În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfinţit noua biserică parohială şi capela mortuară din localitatea Nușeni, județul Bistrița-Năsăud.
Biserica parohială cu hramul „Sfânta Treime” a fost edificată între anii 2010 și 2023. La exterior și interior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.
Pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii, Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a afirmat că „toți suntem candidați la sfințenie”, iar sfințenia este o roadă a Duhului Sfânt. Ierarhul a felicitat comunitatea parohială pentru jertfa și strădania de a ridica o ctitorie pentru veșnicie.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul de teologi „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej.
La finalul slujbei, preotul paroh Ioan Dacian Antal a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor care au ajutat la edificarea lăcașului de cult. În semn de prețuire și recunoștință, acesta i-a oferit ierarhului o icoană cu Sfântul Apostol Andrei.
Pentru cei 22 de ani de slujire sacerdotală, Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei i-a oferit preotului paroh Ioan Dacian Antal „Crucea Transilvană pentru clerici”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, iar prim-epitropului parohiei, Marius Andreica, i-a acordat „Crucea Transilvană pentru mireni”. Au mai primit distincţii primarul comunei Nușeni, Ioan Mureșan, viceprimarul Liviu Rusan, contabilul Ioan Boloș, membrii Consiliului și Comitetului parohial și alți binefăcători, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului. Înaltpreasfinția Sa a sfinţit, apoi, noua capelă mortuară din localitate, ridicată în proximitatea bisericii parohiale, în perioada noiembrie 2022 - iunie 2023 cu sprijinul Primăriei Nușeni.