Biserica „Sfânta Treime“ din Retiş a fost târnosită
Vechiul lăcaş de cult din Retiş, ce a aparţinut până în 1993 comunităţii săseşti, a fost sfinţit şi deschis cultului public, astfel încât credincioşii din Retiş se mândresc că au două biserici în sat. Sfinţirea Bisericii "Sfânta Treime" din Retiş a fost o sărbătoare a comunităţii la care au participat şi fiii satului, veniţi din toate colţurile ţării.
Atmosfera de sărbătoare românească a fost creată de costumele populare îmbrăcate cu mare drag de retişeni şi fiii satului. Feciorii călare l-au întâmpinat pe Mitropolitul Ardealului, iar autorităţile comunei Brădeni i-a urat bun-venit. Sfinţirea bisericii a venit într-un moment aniversar, anul acesta împlinindu-se 200 de ani de la începerea zidirii celuilalt lăcaş de cult din sat. Este vorba de Biserica "Sfântul Nicolae", zidită de comunitatea ortodoxă de la Retiş, sfinţită la 1823 de episcopul Vasile Moga, iar în zilele noastre reprezintă un monument istoric de o valoare inestimabilă şi un simbol al românilor din zonă. Biserica "Sf. Treime" a fost cumpărată în 1993 de Parohia Retiş din Protopopiatul Agnita, de la Biserica Evanghelică C.A., cu mari eforturi financiare. Biserica-monument istoric, zidită la 1599, a făcut parte dintotdeauna din patrimoniul satului. Din acest motiv, părăsirea ei după Revoluţia din 1989, când familiile de saşi au plecat din Retiş, a determinat comunitatea de români s-o cumpere şi s-o redea cultului public. După ani de trudă, în care lucrările de consolidare şi înfrumuseţare nu au contenit, iată că, pe 28 august 2011, biserica a fost târnosită şi deschisă pentru credincioşi. În mare parte din an, slujbele religioase se vor oficia aici, datorită poziţiei centrale a lăcaşului de cult, dar şi a condiţiilor oferite de construcţie, în special în timpul iernii. "Iertarea este cel mai sfânt act" După înconjurarea lăcaşului de cult, stropirea lui cu apă sfinţită şi ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, a urmat zidirea Sfântului Altar. Au fost aşezate moaşte în piciorul Sfintei Mese, iar catapeteasma, icoanele de pe pereţi şi întreaga biserică au fost sfinţite de IPS Mitropolit Laurenţiu. Soborul de preoţi a fost format din slujitori ai sfintelor altare din împrejurimile Retişului, nelipsind nici protopopul de Agnita, părintele Ioan Jurca. Sfânta Liturghie a fost oficiată în curtea bisericii, pe o scenă amenajată. Mulţimi de copii au primit Sfânta Împărtăşanie, iar în timpul slujbei religioase, credincioşii au trecut prin Sfântul Altar şi s-au închinat. "Iertarea este cel mai sfânt act şi este rupt de iubirea pe care Dumnezeu a lăsat-o în fiinţa umană. Noi suntem acum împreună datorită faptului că Dumnezeu a lăsat în sufletul nostru acest dar. A lăsat întâi posibilitatea de a primi darul Lui şi apoi puterea de a-l transmite dincolo. Darul lui Dumnezeu ne face pe noi să stăm împreună. Dacă noi considerăm iubirea ca dar al lui Dumnezeu, rămânem împreună în familiile şi în comunităţile noastre", a subliniat IPS Laurenţiu în cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie. La final, pr. paroh Ioan Scutea a primit distincţia de iconom stavrofor pentru îndelungata activitate la Retiş. În cei 41 de ani ca paroh, părintele Scutea i-a păstorit cu vrednicie pe credincioşi şi a coordonat lucrările administrative de la cele două biserici. Adunarea şi Consiliul Parohial, primarul comunei Brădeni, Aurel Dobre, şi Consiliul Local, dar şi câteva familii de binefăcători au primit acte de cinstire. Pr. Ioan Scutea şi pr. protopop Ioan Jurca le-au mulţumit IPS Laurenţiu, soborului de preoţi şi tuturor credincioşilor prezenţi. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frăţească la căminul cultural din sat.