Biserica „Sfântul Antonie“ a primit noi moaşte
Cu două zile înainte de serbarea hramului, comunitatea Bisericii "Sfântul Antonie cel Mare" din Sibiu a primit vizita Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. După Sfânta Liturghie, ierarhul a prezentat racla cu fragmente din moaştele Sfinţilor Viti, Vitalie şi Bonifaciu, dăruită bisericii sibiene de către comunitatea din Terni, Italia.
Ca la fiecare Sfântă Liturghie oficiată duminica şi în sărbători, lăcaşul de cult a fost plin de credincioşi. La slujba de duminică, 15 ianuarie, preoţilor slujitori de la Biserica "Sfântul Antonie cel Mare" din Sibiu li s-au adăugat alţi slujitori ai sfintelor altare, iar soborul a fost condus de IPS Mitropolit Laurenţiu. Amintim între slujitori pe exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhimandritul Visarion Joantă, pe vicarul administrativ al eparhiei amintite, părintele Ilarie Benchea, şi pe protopopul de Sibiu, părintele Ioan Coşa. În cuvântul de învăţătură, IPS Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia celor zece leproşi, subliniind importanţa recunoştinţei şi a mulţumirilor pe care trebuie să le aducem lui Dumnezeu pentru darurile pe care ni le oferă zilnic. "Singurul lepros vindecat care s-a întors să-I mulţumească lui Hristos a fost cuprins de o bucurie exprimată prin preamărirea lui Dumnezeu. În faţa Mântuitorului s-a pus în genunchi şi I-a mulţumit. În această stare a primit binecuvântarea finală, mântuirea sufletului şi a trupului: "Scoală-te, du-te la casa ta! Credinţa ta te-a mântuit!". A adăugat Mântuitorul Iisus Hristos şi câteva cuvinte de judecată: "Au doară nu toţi cei zece s-au tămăduit? Ceilalţi nouă unde sunt? S-a găsit să se întoarcă numai cel străin de neam?". Aceste cuvinte sunt foarte puternice şi trebuie să le înţelegem sensul. Nu putem spune că facem parte din neamul celor recunoscători, pentru că de multe ori nu primim daruri de la Dumnezeu şi n-avem timp să ne întoarcem la El şi mergem să ne bucurăm cu alţii de darurile primite", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Aşezământ social lângă biserică Părintele Ilarie Benchea a mulţumit ierarhului pentru prezenţa la început de an în comunitatea deosebită formată pe lângă lăcaşul de cult, apoi a prezentat un scurt bilanţ al activităţii pastoral-misionare a IPS Mitropolit, precum şi a preoţilor şi credincioşilor parohiei. "În anul care a trecut, cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu, ne-am străduit să amenajăm un spaţiu pentru un aşezământ social. În această lună, proiectul va fi înscris spre selectare şi are ca obiectiv ajutorarea unor copii. Pentru că acest an este închinat Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor, dorim să deschidem şi un cabinet medical cu servicii gratuite. Avem şi două spaţii pentru servicii funerare şi am construit şi o capelă, cu sprijinul domnului Italo Selleri", a spus părintele Benchea. La final, racla cu moaştele Sfinţilor Viti, Vitalie şi Bonifaciu a fost scoasă din altar spre închinare. Cinstitele moaşte au fost dăruite de o parohie din Terni, Italia, prin intermediul preotului român Vasile Andreica şi au fost aduse la parohia sibiană datorită eforturilor părintelui Gheorghe Lup. Sfinţii Viti şi Vitalie au fost doi martiri din epoca primară a Bisericii, ucişi în timpul persecuţiei împăratului Diocleţian, iar Sfântul Bonifaciu a fost martirizat în secolul al VII-lea.