Biserica „Sfântul Gheorghe”-Andronache va îmbrăca veșmântul sfințirii
Biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Andronache din sectorul 2 al Capitalei va fi sfințită duminică, 8 septembrie, în urma unor ample lucrări de înnoire, restaurare și înfrumusețare desfășurate pe parcursul ultimilor cinci ani. Lăcașul de închinare adăpostește, de la începutul acestui an, un fragment din cinstitele moaște ale ocrotitorului bisericii, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
Biserica Parohiei Andronache va primi veșmântul sfințirii de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului după ce, începând cu anul 2020, sfântul lăcaș ridicat între anii 1890 și 1900 a trecut prin lucrări semnificative de înnoire și împodobire, dintre care amintim: refacerea acoperișului, restaurarea fațadelor și a pridvorului, montarea unei pardoseli din marmură, realizarea unui sistem nou de încălzire în pardoseală și a unei noi instalații electrice, schimbarea tâmplăriei, realizarea trotuarului perimetral din piatră naturală, refacerea piciorului Sfintei Mese și schimbarea blatului acesteia cu unul din piatră naturală de Vama. Totodată, în perioada 2023-2024 au fost restaurate catapeteasma, amvonul, axionițele, stranele și celelalte elemente de mobilier din biserică, realizate în perioada 1905-1906 din lemn de stejar măiestrit sculptat.
Sărbătoarea Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Andronache va debuta în seara zilei de sâmbătă, 7 septembrie, când de la ora 17:00 în biserica parohială va fi săvârșită slujba Privegherii. Duminică, 8 septembrie, de la ora 7:30 va fi oficiată slujba Acatistului Maicii Domnului, iar după sosirea ierarhului delegat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va avea loc, de la ora 9:00, slujba de târnosire a bisericii. Aceasta va fi urmată, începând cu ora 9:45, de Sfânta Liturghie arhierească, ce se va încheia cu slujba Parastasului pentru ctitorii sfântului lăcaș. La final, ierarhul prezent va rosti un cuvânt de învățătură și va acorda distincții de vrednicie, din partea Părintelui Patriarh Daniel, binefăcătorilor lăcașului de rugăciune.
Biserica „Sfântul Gheorghe”-Andronache este situată pe strada Periș nr. 10, în sectorul 2.