Biserica „Sfântul Haralambie“ din oraşul Târgu Neamţ, resfinţită de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Un articol de: Tudorel Rusu - 24 Mai 2016

Momente de aleasă trăire duhovnicească în oraşul Târgu Neamţ, unde sute de credincioşi au fost prezenţi duminică, 22 mai 2016, la resfinţirea Bisericii „Sfântul Haralambie“. Slujba de târnosire, succedată de slujba Sfintei Liturghii, a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. La final, pr. prof. Teoctist Caia, parohul Bisericii „Sfântul Haralambie“, a primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan „Crucea Moldavă“, cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, iar părintele slujitor Marian Filip, misionar protopopesc, a fost hirotesit întru iconom stavrofor.

Biserica „Sfântul Haralambie“ din Târgu Neamţ a fost zidită în perioada 1853-1856, anul acesta împlinindu-se 160 de ani de la sfinţirea ei. Începând cu anul 2012, la parohia nemţeană au început lucrări necesare de consolidare şi înfrumuseţare a locaşului de cult, sub îndrumarea şi coordonarea preotului paroh Teoctist Caia şi a părintelui slujitor Marian Filip. Printre lucrările efectuate la Biserica „Sfântul Haralambie“, se numără punerea unei centuri de rezistenţă pe care să se sprijine acoperişul, refacerea totală a acoperişului, înălţarea acestuia cu şapte metri şi punerea de tablă lindab, montarea unor noi cruci, înlocuirea geamurilor cu termopan şi ramă de stejar, spălarea picturii şi aurirea catapetesmei, pavarea Sfintei Mese cu marmură albă şi zugrăvirea în culoare albă a exteriorului bisericii.

„Lupta împotriva păcatului este platforma cea mai clară pentru ca omul să-şi asume şi să biruiască, în cele din urmă, suferinţa“

Ca o încununare a tuturor acestor lucrări, slujba de resfinţire a locaşului de cult, ce a avut loc duminică, 22 mai 2016, a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor numeros de preoţi şi diaconi. Încă de la primele ore ale dimineţii, grupuri de credincioşi au sosit atât din oraş, cât şi de prin satele şi oraşele vecine, pentru a asista la evenimentul pe care enoriaşii Bisericii „Sfântul Haralambie“ îl aşteptau cu nerăbdare. La eveniment au fost prezente şi oficialităţi locale şi judeţene. După ce locaşul de cult a fost sfinţit prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir, iar sfânta masă din altar a fost târnosită, împodobită şi pregătită pentru slujbele cultului divin, a urmat slujba Sfintei Liturghii, pe o scenă special amenajată. După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a subliniat în cuvântul de învăţătură cum poate fi biruită suferinţa: „Lupta împotriva păcatului este platforma cea mai clară pentru ca omul să-şi asume şi să biruiască, în cele din urmă, suferinţa. O mare problemă în taina suferinţei o găsim cu precădere în păcatul mândriei. Cel care este mândru suferă foarte mult în inima sa din cauza orgoliului, din cauză că nu acceptă un eventual eşec, din cauză că nu-l poate vedea pe celălalt crescând mai mult decât el în cele materiale sau în cele spirituale. Un sfânt părinte al Bisericii, Sfântul Siluan, L-a întrebat la un moment dat pe Dumnezeu: «Doamne, de ce sufăr atât de mult?». Ştiţi care a fost răspunsul primit? «Suferi pentru că nu eşti smerit». «Şi ce să fac ca să nu mai sufăr?», a continuat întrebarea sfântul părinte. «Smereşte-te şi nu vei mai suferi!», a fost răspunsul Domnului. Şi spune Sfântul Siluan spre sfârşitul vieţii sale că a încercat această doctorie - smerenia, şi multă pace a găsit în sufletul său“.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. protopop Ioan Dogaru a dat citire hrisovului de sfinţire, după care pr. paroh Teoctist Caia a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a mulţumit binefăcătorilor. Drept răsplată pentru eforturile făcute, IPS Mitropolit Teofan i-a oferit parohului de la „Sfântul Haralambie“ “Crucea Moldavă“, cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. De asemenea, părintele slujitor Marian Filip, misionar protopopesc, a fost hirotesit întru iconom stavrofor. Totodată, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a mulţumit enoriaşilor şi ctitorilor, oferind distincţii de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la lucrările de reabilitare şi restaurare.