Biserica „Sfântul Ilie“ din Huşi a primit veşmântul sfinţirii
Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit ieri Biserica "Sfântul Ilie" din Huşi. Părintele paroh Marius-Cătălin Antohi a primit rangul de iconom stavrofor şi a fost hirotesit protopop al Protopopiatului Huşi. Cei 2.000 de credincioşi care au asistat la Sfânta Liturghie au trecut prin sfântul altar. Construcţia Bisericii "Sfântul Ilie" din Huşi a început în anul 2004, iar lucrările au fost susţinute de ctitori, binefăcători şi credincioşi.
O nouă biserică din oraşul Huşi a primit ieri veşmântul sfinţirii, după opt ani de când a fost pusă piatra de temelie. La primele ore ale dimineţii, PS Corneliu a fost întâmpinat de soborul de preoţi, de enoriaşii parohiei "Sfântul Ilie" şi de credincioşii din Huşi şi din alte părţi ale judeţului Vaslui. A urmat slujba târnosirii şi Sfânta Liturghie oficiate de Episcopul Huşilor pe un podium special amenajat în apropierea lăcaşului de închinăciune. Din soborul de preoţi au făcut parte părinţii consilieri de la Centrul eparhial Huşi, pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad, preoţii din municipiul Huşi şi preoţi din alte eparhii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul "Roman Melodul" al preoţilor din Protopopiatul Huşi. După citirea Sfintei Evanghelii, PS Corneliu a rostit un ziditor cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit Evanghelia din Duminica a XXIII-a după Rusalii, privitoare la vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor. Preasfinţia Sa a arătat că întâmplarea din timpul Mântuitorului este destul de actuală, căci diavolul lucrează şi acum, "râcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită" (I Petru 5-8). Cu toate că diavolul este asemănat cu un leu, totuşi se deosebesc prin faptul că leul, după ce mănâncă, se linişteşte, dar diavolul caută permanent suflete pe care să le cuprindă. PS Corneliu a amintit şi de Dreptul Iov, al cărui trup a fost chinuit de diavol, dar sufletul i-a rămas curat, drept care a primit răsplată de la Dumnezeu. Părintele Marius-Cătălin Antohi, hirotesit protopop al Protoieriei Huşi După împărtăşirea clericilor, numeroşi credincioşi au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. La final, PS Corneliu a evidenţiat importanţa zidirii unui sfânt lăcaş, arătând că această lucrare este plină de jertfelnicie din partea tuturor celor care se implică în realizarea ei. Episcopul Huşilor a acordat rangul de iconom stavrofor părintelui paroh Marius-Cătălin Antohi pentru râvna şi jertfa depuse la ridicarea şi înfrumuseţarea bisericii. De asemenea, pr. Marius-Cătălin Antohi a fost hirotesit protopop al Protopopiatului Huşi. În continuare, domnii Fănică Câdu, Ştefana Ganea şi Dumitra Catargiu au primit diplome de ctitor, iar doamnelor Anica Chirica şi Aurica Vârlan li s-au oferit distincţii de vrednicie. "Aproape 2.000 de credincioşi s-au bucurat de prezenţa Preasfinţitului Corneliu şi de evenimentul binecuvântat prilejuit de sfinţirea unei noi porţi a cerului. Oamenii s-au bucurat de prezenţa ierarhului nostru, înconjurându-l cu multă dragoste", a relatat pr. Marin Tudorică, secretar eparhial al Episcopiei Huşilor. Pr. paroh Marius-Cătălin Antohi a mulţumit Episcopului Huşilor pentru prezenţă şi celor care au contribuit la zidirea bisericii. De asemenea, Preacucernicia Sa a făcut o retrospectivă a lucrărilor de la Biserica "Sfântul Ilie" din Huşi. Opt ani de osteneală pentru Biserica "Sfântul Ilie" Parohia "Sfântul Ilie" din Huşi este păstorită de pr. Marius-Cătălin Antohi, care este şi protopop al Protopopiatului Huşi. Biserica acestei parohii este cea mai nouă biserică din oraş, piatra de temelie fiind pusă în anul 2004 de vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mareş. În octombrie 2004 s-a început ridicarea pereţilor din bârne, dar lucrările au fost oprite în urma unor solicitări de revendicare a terenului pe care se ridica biserica. Cu toate acestea, justiţia a respins aceste solicitări în anul 2007, iar la începutul lunii august a anului 2009 s-au reluat lucrările de construcţie. Pe data de 15 decembrie 2009 s-au încheiat finisajele la exterior şi la interior, montându-se şi sistemele de încălzire şi climatizare. Fondurile necesare pentru construcţia sfântului lăcaş au provenit de la enoriaşii din parohie şi de la Secretariatul de Stat pentru Culte. "Am fost sprijiniţi de oameni care au reacţionat pozitiv la solicitările noastre de a contribui la construcţia unui lăcaş de închinăciune", a spus pr. paroh Marius-Cătălin Antohi.