Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Bistrița, sfințită de trei ierarhi

Un articol de: Darius Echim - 01 Mai 2023

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, și cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Bistrița, cu prilejul sfințirii bisericii parohiale.

În Duminica a 3-a după Paști (a Miro­nosițelor), 30 aprilie, cei trei ierarhi au săvârșit slujba de târnosire a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. La interior și exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

Cei trei ierarhi au săvârşit Sfânta Liturghie, iar Preasfinţitul Episcop Petroniu a rostit un cuvânt de învățătură despre mărturisirea Femeilor Mironosițe. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul de teologi „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej. La chinonic, baritonul Aurelian Mihai Filip a interpretat pricesne.

La finalul Liturghiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură și le-a îndemnat pe mamele creștine să cultive credința în sufletul copiilor. Ierarhul a felicitat comunitatea parohială pentru jertfa și strădania de a ridica o ctitorie pentru veșnicie.

Pentru bogata activitate administrativă și pastorală, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei i-a oferit preotului paroh Arghir Vlaşin Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a oferit distincţii preotului pensionar Vasile Chița, preotului Ioan Vasile Vlașin. „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, a fost oferită binefăcătorilor Ioan Scurtu, Codruța Logigan și Andrei Călin Câmpeanu. De asemenea, au mai primit distincţii şi alţi binefăcători, alături de membrii Consiliului și Comitetului parohial.

Pr. paroh Arghir Vlaşin a mulțumit celor prezenţi şi tuturor celor ce au ajutat la edificarea lăcașului de cult şi le-a oferit celor trei ierarhi câte un engolpion.