Biserica „Sfântul Nicolae” din Buzău şi-a cinstit ocrotitorul
Biserica Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae~ din municipiul Buzău şi-a cinstit, duminică, 6 decembrie 2015, ocrotitorul. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul~ al eparhiei.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat şi virtuţile Sfântului Ierarh Nicolae. „Până astăzi, Sfântul Ierarh Nicolae a fost şi este iubit în chip deosebit de către copii, întrucât a rămas în conştiinţa creştină ca un părinte iubitor, blând şi aducător de daruri pentru cei mici~, a subliniat chiriarhul locului. La Sfânta Liturghie au participat mulţi copii îmbrăcaţi în tradiţionalul port popular, care au primit daruri din partea ierarhului. Aceştia au susţinut un program de colinde şi poezii. În semn de apreciere pentru întreaga activitate desfăşurată în slujba Bisericii, preotul paroh, Constantin Ene, a fost hirotesit iconom stavrofor. Tot în această zi, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a binecuvântat noua casă praznicală, ridicată lângă biserica parohială.