Biserica „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Năsăud și-a prăznuit ocrotitorul spiritual
La praznicul Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Năsăud (Parohia Năsăud III-Blocuri), cu prilejul cinstirii ocrotitorului spiritual.
Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Cu recunoștință, celor care ne pregătesc calea”, vorbindu-le celor prezenți despre viața și activitatea Sfântului Ioan Botezătorul, „cel care a pregătit calea Domnului”, pornind de la cele trei însușiri ale sale: Proroc, Înaintemergător și Botezător al Domnului.
Răspunsurile liturgice au fost date de întreaga comunitate parohială prezentă. La chinonic, tânăra Raluca Caian-Nicolae a interpretat pricesne. La finalul slujbei, ierarhul i-a felicitat pe toți cei care poartă numele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, în frunte cu părintele protopop Ioan Dâmbu. Apoi, preotul paroh Ovidiu-Ioan Sermeșan a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântarea adusă la început de an calendaristic și cu ocazia prăznuirii ocrotitorului spiritual.
Parohia Năsăud III-Blocuri, cu hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”, a fost înfiinţată în anul 2002, ca o necesitate pastoral-misionară și la dorința credincioșilor din cartierul de blocuri.
Biserica a fost construită între anii 2003 și 2006 şi pictată în tehnica frescă de pictorul Victor Tistu din Buhuşi, între anii 2006 și 2008. Catapeteasma a fost realizată din lemn de stejar de sculptorul Arsenie Constantin din Grumăzeşti, Neamţ. Este primul lăcaş de cult în care s-a pictat Martiriul Sfinţilor Năsăudeni, conform pr. paroh Ovidiu-Ioan Sermeşan, care este primul preot al parohiei şi ctitorul lăcașului de cult.
Biserica a fost târnosită la 21 septembrie 2008 de Mitropoli-tul Bartolomeu Anania.