Biserica Sfântului Nicodim de la Ponoarele

De cum ajungi pe plaiurile de legendă din Mehedinţi, mai ales dacă se-ntâmplă să fie în luna lui mai, mirajul pădurii de liliac de la Ponoarele te-nvăluie dintru început. Cu greu te poţi hotărî, pentru că ai de ales între aerul proaspăt al pădurii şi farmecul cu totul aparte al Peşterii şi Podului lui Dumnezeu, străjuit de cele două lacuri ale Zătonului. În această lume de vis, te trezeşte silueta albă a Bisericii „Sfântul Nicodim de la Tismana“, care întregeşte vatra de spiritualitate a acestor meleaguri, prin care sfântul se pare că a trecut. 

 

Oamenii locului poartă cu ei legendele veacurilor, pentru ca astăzi să trăiască bucuria de a fi păstoriţi de un ierarh care s-a născut pe meleagurile acelea şi pentru care Dumnezeu a rânduit ca la călugărie să primească numele Nicodim.

 

O adevărată arcadă de calcar ce se arcuieşte parcă peste timp îţi dezvăluie un pod de piatră nefăcut de mână de om, o minune a naturii care mângâie privirea şi fascinează în egală măsură mintea. Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului, cu structura sa etajată, formată prin eroziunea apelor şi a vântului. Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele este al doilea pod natural din Europa, ca mărime, şi singurul care este şi funcţional, având în vedere că pe deasupra sa trece şoseaua care leagă Drobeta-Turnu Severin de localitatea mehedinţeană Baia de Aramă, ajungând în final la staţiunea Băile Herculane. Acest miraculos pod natural s-a format prin prăbuşirea unui perete al peşterii Ponoarele, care este brăzdată de mii de galerii subterane şi care, prin arhitectura interioară deosebită, este de o mare atracţie turistică. Deasupra peşterii şi a podului se află un adevărat labirint de formaţiuni carstice. Aceste încreţituri calcaroase, cunoscute sub numele de „lapiezuri îngropate“, alcătuiesc Câmpul Afroditei şi Câmpul Cleopatrei, formaţiuni unice pe continentul european. Frumuseţea se continuă şi dincolo de pereţii calcaroşi, până la ieşirea din peşteră, acolo unde te întâmpină într-un cadru natural de excepţie lacul Zătonul Mare. 

Se spune că pe aici a trecut la un moment dat şi Sfântul Nicodim, care se nevoia în căutarea cascadei ce i se arătase în vis şi deasupra căreia trebuia să construiască o mănăstire. Aşa s-a oprit la Ponoarele, chiar în locul de unde izvorăşte râul Bulba, gândind la lăcaşul pe care urma să-l ridice în slujba Domnului. Două familii foarte înstărite, lipsite de credinţă şi de orice legătură cu Dumnezeu, l-au ademenit şi, în timp ce se odihnea, au luat cuţitul de tăiat pâine al sfântului şi au tăiat cu acesta o găină pe care ulterior i-au strecurat-o în traista pe care o avea asupră-i. În urma acestui vicleşug l-au acuzat de furt, scoţându-i găina din traistă şi făcându-l de ruşine în faţa tuturor. Ruşinat şi cu durere în suflet, Sfântul Nicodim a plecat în căutarea unui alt loc în care să ridice mănăstirea visată, care astăzi este sfânta Mănăstire Tismana. Coborând pe Valea Găinii, s-a oprit pe marginea râului Bulba, care curgea prin partea stângă a văii, şi privind abătut spre apa limpede cu miros de ferigă, a blestemat-o ca aceasta să fie zbuciumată pe veci, lipsită de peşti şi să o înghită pământul. Sătenii povestesc înfioraţi cum că acest blestem s-a împlinit, având în vedere zbuciumul creat de cele opt mori existente pe cursul râului. Nici peştii nu trăiesc în râu, exact cum a hărăzit sfântul, iar pe timp de secetă, vara, apa dispare înghiţită de pământul însetat, şi asta pentru că traiectoria albiei sale trece peste o peşteră. Din cauza secetei, apa intră brusc în cavitatea subterană, dând impresia că a fost înghiţită de pământ.

 

O altă legendă spune că acum multe veacuri aici locuia necuratul, chiar în peştera de la Ponoarele. Mult rău pricinuia diavolul oamenilor, motiv pentru care toată suflarea a început să se roage lui Dumnezeu să-i scape de nenorocirile pe care acesta le pricinuia localnicilor. Dumnezeu ar fi lovit cu palma tavanul peşterii, astfel încât acesta s-a prăbuşit peste intrare. Cu toate astea, diavolul s-a strecurat pe căi numai de el ştiute şi a ieşit pe sub deal, pe cealaltă gură a peşterii, cea care duce spre lacul Zătonul Mare. Văzându-se învins, acesta a început să se agaţe cu ghearele de vârful Dealului Peşterii, în furia sa formând şanţuri în formaţiunile calcaroase şi ajungând în câmpiile de lapiezuri Afrodita şi Cleopatra. Legenda mai spune că necuratul s-ar fi urcat apoi pe stânca numită a diavolului, din locul acela observând oamenii care intrau în peşteră şi pe care de multe ori a încercat să îi înece în lacul Zătonul Mare.

Pe aceste meleaguri, oamenii cred cu tărie că toate legendele lăsate de strămoşii lor sunt reale. Şi când ajungi lângă lac, n-ai cum să nu observi că în tot universul acesta mirific nu există nici o fărâmă de viaţă. Sătenii sunt oameni gospodari, cu frică de Dumnezeu şi se roagă de veacuri pentru răscumpărarea acelei nelegiuiri care i s-a întâmplat sfântului, dorindu-şi cu ardoare ca într-o bună zi în apa de la Ponoarele să mişune peştii şi alte vietăţi. Pentru că visul Sfântului Nicodim a fost ca în locul acela să înalţe un lăcaş de-nchinăciune, oamenii locului au hotărât ca aici, în imediata apropiere a Podului lui Dumnezeu, să construiască o biserică, spre a ridica blestemul. 

 

Georgică Pătraşcu, primarul comunei Ponoarele, a avut iniţiativa înălţării lăcaşului de închinare, fiind alături de oameni, sfătuindu-se tot timpul cu ei şi ocupându-se personal de construcţia şi pictura bisericii. „Cu toate vicisitudinile cu care ne confruntăm în aceste vremuri destul de tulburi pentru omenire, cu toate lipsurile şi nevoile localnicilor, ne-am străduit să împlinim visul din bătrâni al consătenilor noştri. Biserica «Sfântul Nicodim de la Tismana» este aproape gata, o adevărată bijuterie, şi trebuie să vă spun cu mare bucurie că pictura bisericii este de o cromatică şi o tehnică picturală aparte, fiind executată de un fiu al locului, în tehnica fresco, după erminiile Bisericii, într-un autentic stil bizantin, ceea ce rar se mai pictează astăzi. 

 

Toată suflarea din acest ţinut al Mehedinţiului aşteaptă o primenire a vieţii spirituale, sub lumina care se cerne peste lăcaşul de-nchinăciune, coborând spre Zăton, pentru ca în final să-mbrăţişeze Podul lui Dumnezeu“, a spus primarul comunei Po-noarele.