Biserica Sfântului Spiridon din Galaţi, în sărbătoare
În fiecare an, la pomenirea Sfântului Ierarh Spiridon, parohia gălăţeană care-l are ca ocrotitor se află în zi de sărbătoare. Istorica biserică ocrotită de marele ierarh a devenit loc de pelerinaj luni, 12 decembrie, când icoana făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon, aflată în patri- moniul parohiei, a fost aşezată spre închinare lângă Altarul de vară al locaşului de cult.
Credincioşi din Galaţi, dar şi din împrejurimi au participat luni la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi au aşteptat răbdători la rând pentru a se putea închina la icoana Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei. Copiii de la Centrul de zi aflat în grija parohiei au dat răspunsurile la strană, iar la momentul liturgic cuvenit s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului, alături de ceilalţi credincioşi din parohie. În cadrul slujbei, doi tineri preoţi au primit hirotesia întru duhovnic. De asemenea, 16 elevi cu rezultate deosebite la învăţătură din parohie au primit premii în bani, cărţi de zidire sufletească, dulciuri şi fructe. Partea liturgică a sărbătorii a fost prelungită în slujirea social-filantropică, ierarhul vizitând şi binecuvântând copiii aflaţi în grija Centrului de zi. Aceştia au prezentat Înaltpreasfinţiei Sale principalele lucrări: icoane pe lemn şi sticlă, obiecte artizanale, felicitări ş.a., din cadrul atelierelor de creaţie ce se organizează aici, cu sprijinul unor profesori voluntari. Evenimentul s-a încheiat cu o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii, după care credincioşii prezenţi au fost invitaţi la tradiţionala agapă frăţească.
„Biserica «Sfântul Spiridon», construită în partea a doua a secolului al XVIII-lea, este unul dintre cele mai semnificative obiective bisericeşti din Galaţi. Istoria acestui sfânt locaş înregistrează evenimente şi fapte care alcătuiesc o adevărată cronică sfântă a vieţii bisericeşti din oraşul de la Dunăre, în ultimele două secole şi jumătate. Sfântul locaş adăposteşte, ca pe un odor de mare preţ, icoana făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon, la care vin şi se închină zilnic sute de credincioşi din întreaga zonă, cu timpul creându-se aici un adevărat pelerinaj în cinstea Sfântului Spiridon.
La Parohia «Sfântul Spiridon» funcţionează începând cu anul 2008 un centru de zi pentru copii. Aici cei 40 de copii, provenind din familii defavorizate, beneficiază de educaţie în regim after-school, de o masă caldă şi de toate celelalte servicii pe care centrul le pune la dispoziţie, prin voluntariatul celor 37 de profesori, în condiţii optime de igienă şi studiu. Acestora li se adaugă şi cei 35 de preşcolari care primesc masa de prânz de luni până vineri.
De asemenea, parohia a organizat o cantină socială unde, în condiţii foarte bune, zilnic iau masa circa 70 de persoane. Al treilea program social derulat aici reprezintă activitatea Cabinetului parohial de fizioterapie «Sfântul Spiridon». Aici lucrează, voluntar, un medic şi o asistentă medicală, de serviciile sociale beneficiind, în anul 2013, peste 240 de persoane”, ne-a declarat pr. Gabriel Molocea, consilier eparhial mass-media.