Biserica Sfântului Ştefan cel Mare din Adâncata va fi sfinţită
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sfinţi duminică, 13 iulie 2014, Biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din cartierul sucevean Adâncata - Burdujeni, filie a Parohiei „Sfântul Andrei“ din Burdujeni. Sfântul locaş a început să se zidească în anul 2006, după ce un an mai devreme IPS Pimen a pus piatra de temelie. Acesta se află în apropierea Pădurii Adâncata, având o arhitectură asemănătoare Bisericii Domniţelor din centrul Sucevei. „Mai avem multe lucrări de realizat la biserică, însă catapeteasma este terminată. Locaşul de închinăciune este destinat în primul rând copiilor, care sunt povăţuiţi pe calea dreptei credinţe şi să nu uite de neamul nostru“, a spus pr. Viorel Duţuc, slujitor la Biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“. Programul liturgic din ziua de 13 iulie va începe la ora 9:00 cu slujba de sfinţire, care va fi urmată de Sfânta Liturghie arhierească. (C. Ciofu)