Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Panciu și-a serbat ocrotitorii
Credincioșii Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din orașul vrâncean Panciu au sărbătorit sâmbătă, 29 iunie, hramul bisericii lor. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie, precum și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și slujitorii lăcașului de cult mutați la Domnul.
Din soborul de clerici au făcut parte: pr. Cristinel Popa, protopop al Protoieriei Panciu, pr. Daniel Merloiu, paroh al Parohiei Chicera-Panciu, pr. Maricel Bunea, paroh al Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva”-Panciu, pr. George Baban, paroh al Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”-Panciu, și fostul paroh, pr. pensionar Ștefan Aga.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a relatat evenimentele din activitatea Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ la care Sfântul Apostol Petru a fost martor nemijlocit și, totodată, convertirea minunată a lui Saul din Tars, în urma căreia acesta a devenit, din mare persecutor al creștinilor, un Apostol al Domnului, cu numele de Pavel.
„Sfântul Petru a răspuns chemării lui Hristos la apostolie și L-a urmat pe Mântuitorul timp de trei ani și jumătate, fiind martorul cuvântărilor Sale și minunilor pe care le-a săvârșit. Când Domnul i-a întrebat pe ucenici, în Cezareea lui Filip: «Dar voi cine ziceți că sunt?» (Matei 16, 15), Simon Petru, în numele tuturor, L-a mărturisit ca «[…] Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu» (Matei 16, 16). Ucenicul nu descoperise această taină a identității dumnezeiești a Mântuitorului prin intuiția proprie, ci Dumnezeu-Tatăl l-a inspirat să Îl vadă în Persoana lui Iisus Hristos pe Mesia. Mai târziu, pe drumul Damascului, avea să se producă și transformarea radicală a lui Saul, dintr-un aprig prigonitor al creștinilor, într-un zelos propovăduitor al Evangheliei lui Hristos”, a menționat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.