Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Târgu Frumos, sfinţită după 13 ani de lucrări
În Duminica Tuturor Sfinţilor, zi care anul acesta a coincis cu Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din oraşul Târgu Frumos, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi.
În cadrul Sfintei Liturghii, plecând de la cuvintele din Evanghelia rânduită a fi citită în această zi, Înalt Preasfinţitul Teofan a arătat faptul că se poate numi creştin acela care Îl mărturiseşte pe Domnul Hristos, acela care nu se leapădă de Domnul Hristos, evidenţiind faptul că un creştin Îl mărturiseşte pe Domnul Hristos atunci când crede în Dumnezeu, atunci când are grijă de familia lui şi atunci când mărturiseşte că face parte din acest pământ şi din acest neam. Cel care gândeşte că familia poate fi formată şi din altcineva decât din bărbat, femeie şi pruncii lor este cel care nu crede în Dumnezeu, este cel care se abate spre învăţături greşite şi, mai presus de toate, se leapădă de Dumnezeu. „Trădător de Dumnezeu şi de Hristos şi de neamul său şi de propria sa familie este cel care crede că familia poate fi formată şi din altcineva decât din bărbat, femeie şi pruncii lor, şi tot trădător este şi acela căruia îi este ruşine de strămoşii săi, de pământul său, de limba sa, de credinţa sa“, a adăugat Înalt Preasfinţia Sa.
La finalul slujbei, părintele paroh Petru Apostol a mărturisit că „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa“, invitând atât pe cei care s-au ostenit din ceasul întâi la înălţarea acestui altar de jertfă, cât şi pe cei ce au ajuns în ceasul al unsprezecelea, să-şi ia acum plata de la Domnul şi să se bucure pentru această zi binecuvântată. Pentru apostolatul său în această parohie, părintele paroh a primit din partea Înalt Preasfinţitului Teofan distincţia „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei“, ca semn al preţuirii şi binecuvântării pentru merite deosebite în păstrarea credinţei şi promovarea culturii creştine.
Construcţia acestei biserici a început în urmă cu 13 ani, în anul 2000, fiind realizată sub formă de cruce, în stil ştefanian. Ansamblul parohial a fost înfrumuseţat în tot acest timp prin construcţia casei sociale, care a funcţionat la început ca şi paraclis, a casei parohiale şi a clopotniţei.
Cu acest prilej, părintele Pavel Postolachi, protopopul Protopopiatului Paşcani, a prezentat-o pe câştigătoarea concursului dedicat copiilor „Bucuria de a fi creştin“, secţiunea recitarea solemnă a unei poezii, faza pe protopopiat, copila în vârstă de 10 ani, Ivona Maria Graur, din oraşul Târgu Frumos. Aceasta a recitat poezia „Colind“, a poetului creştin Vasile Voiculescu după care a primit binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan.