„Biserică și presă în Banat”

Preotul timișean Valentin Bugariu a lansat zilele acestea volumul „Biserică și presă în Banat”, un studiu dedicat pastorației prin intermediul revistelor și publicațiilor bisericești. Cu acest prilej, redăm fragmente din prefața lucrării semnată de profesorul Ioan Traia, președintele Asociaţiei Publiciştilor Presei Ruraledin Banat.

Lucrarea „Biserică și presă în Banat”, scrisă de pr. dr. Valentin Bugariu, un membru activ şi competent al Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat, a fost prezentată ca lucrare ştiinţifică pentru obţinerea gradului profesional I în preoţie, sub îndrumarea ştiinţifică a părintelui lector universitar dr. Vasile Itineanţ, titularul disciplinei de liturgică şi pastorală de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul Studii Româneşti, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Studiul relevă contribuţiile teoretice cu valoare pastorală ce ilustrează efortul de conturare al fenomenului misionar prin cuvântul scris şi se constituie într-un obiectiv major, acela de a penetra şi reînnoi orice cultură, inclusiv cea religioasă. Ortodoxia îşi orientează misiunea, cu predilecţie, înspre creştinii care s-au depărtat de la tradiţia Bisericii, astfel încât vocaţia misionară a Ortodoxiei este una ecumenică.

O meritorie şi bine documentată realizare

Volumul „Biserică şi presă în Banat” îşi propune să înfăţişeze problemele de pastoraţie misionară prin presă, concentrându-se asupra spaţiului religios bănăţean, luând în discuţie doar publicaţiile editate pe întinsul Eparhiei Timişoarei, deci în Banatul de câmpie, exceptând cele tipărite de Episcopia Caransebeşului şi de parohiile româneşti din diaspora istorică a Banatului Sârbesc. Consider că este printre primele încercări în acest domeniu, oarecum nou, şi mă refer în special la publicaţiile parohiale şi rurale, fiind în acelaşi timp o meritorie şi bine documentată realizare. 

Structurat în cele şapte capitole, cu un capitol consacrat bibliografiei, demersul de faţă porneşte de la premisa că toate producţiile presei „au la bază puterea cuvântului, autoritatea scriiturii în faţa cuvântului predicat de la amvon sau prin alt mijloc de pastoraţie clasică”. Ca suport istoric al celor afirmate, vrednicul părinte s-a oprit la publicaţiile bănăţene care oglindesc modul cum fenomenul religios a fost văzut în timp, de la articolul religios, literatura religioasă, prezentare de carte ş.a. Într-un subcapitol, autorul face o expunere judicioasă a istoriei presei din Banat, insistând cu precădere asupra presei religioase.

Mijloc de învăţătură morală, pastorală

Exceptând presa „ştiin­ţific-teologică”, prin presa religioasă de la parohie se înţelege presă de popularizare, cel mai indicat mijloc de învăţătură morală, pastorală redactată în parohiile mari, fruntaşe, ori într-un centru, pentru mai multe parohii - în număr de exemplare cât mai restrâns: presa religioasă parohială şi de la sate contribuie în măsură foarte mare şi cu un efect admirabil la îndrumarea şi la povățuirea sufletească a credincioşilor, cărora nu le putem vorbi de pe amvon. 

Presa religioasă este educatoarea enoriaşilor. Ea nu se adresează în primul rând celor mai culți, ci publicului mare. Acesta aşteaptă în primul rând ştiri care-l privesc direct şi care să fie comentate în mod obiectiv. Prin presa religioasă de la parohie se realizează o comunicare cu alte persoane prin care pot fi difuzate informaţii, idei şi atitudini. A comunica nu înseamnă însă doar a emite cuvinte, ci înseamnă, în acelaşi timp, a gândi şi a cunoaşte.

Presa religioasă, o presă vie, formatoare de conştiinţe

În concluzie, autorul încifrează în analiza sa un mesaj, dacă nu explicit, măcar ghicit, acela că presa religioasă trebuie să devină o presă vie, formatoare de conştiinţe, care să facă într-adevăr apostolate, într-o lume aşa-zis secularizată. Publicaţiile bisericeşti trebuie să fie aproape de sufletul credincioşilor şi permanent atente la provocările existenţiale ale omului contemporan, la mutaţiile pe care societatea le realizează la nivelul conştiinţei religioase a persoanelor. Ele trebuie să fie deschise opiniilor şi atitudinilor preoţilor, dar şi credincioşilor în conturarea unui dialog aflat pe coordonatele Biserică-lume.