Biserica și Școala, în sunet de colinde

Un articol de: Pr. Ioan-Aurelian Marinescu - 15 Decembrie 2015

Zeci de copii au cântat şi au expus icoane pe sticlă la Parohia Popa Nan din Protoieria Sector 2 Capitală, în aşteptarea Pruncului Hristos. Duminică, 13 decembrie 2015, la această parohie bucureşteană, 35 de copii de la Şcoala „Anastasia Popescu”, alături de corul de tineret al parohiei, au oferit credincioşilor un amplu concert de colinde, prezentând totodată publicului o expoziţie de icoane pe sticlă.

Serbarea organizată de Parohia Popa Nan, în colaborare cu Şcoala „Anastasia Popescu”, a devenit deja o tradiţie. Ea se înscrie în cadrul pregătirii duhovniceşti a parohiei pentru întâmpinarea praznicului Naşterii Domnului. Concertul a debutat cu o serie de colinde inedite, interpretate de Corul de copii de la Şcoala „Anastasia Popescu”. Cu câteva zile înainte, aceşti copii au participat şi la Festivalul de colinde organizat de Primăria Sectorului 2 al Capitalei, unde au obținut locul întâi la secțiunea Formație corală și locul al doilea la secțiunea Soliști. Celor mici li s-a adăugat corul de tineret al parohiei, care a prezentat publicului un repertoriu generos de colinde din cultura românească, dar şi din cea internaţională. La finalul concertului, cele două coruri s-au reunit, oferind celor prezenţi un moment de neuitat.

Ambele coruri au fost dirijate de Graţiela Nichita, profesoară de educație muzicală, de pian și de vioară la Școala „Anastasia Popescu”. „Lucrez la această școală de șase ani. Cântăm tot timpul, chiar și în pauze. Acesta este al 8-lea concert de colinde pe care îl dăm în această parohie. Preoții încurajează mult muzica în biserica de aici”, a spus Graţiela Nichita.

După concert, peste 100 de copii au primit cadouri din partea parohiei. Credincioșii prezenți au fost serviți cu prăjituri de post, pregătite de gospodinele din Comitetul parohial.

Tot acum a avut loc şi vernisajul celor peste 300 de icoane pe sticlă realizate de copiii de la Şcoala „Anastasia Popescu”. Toate icoanele au fost sfinţite de pr. paroh Alexandru Dumitrescu. „Expoziţia este o încununare a unei pregătiri duhovnicești care se dezvoltă în rândul credincioşilor noştri”, a adăugat pr. prof. Victor Frangulea, slujitor la această biserică.

Prezentă la eveniment, prof. Mona Şerbănescu, directorul Şcolii „Anastasia Popescu”, şi-a exprimat bucuria pentru rezultatele concrete ale conlucrării dintre Biserică şi Şcoală în această parte a Capitalei: „Pentru noi este un eveniment tradiţional de o importanţă covârşitoare în viaţa copiilor. Aşa cum s-a întâmplat an de an în ultimii aproape 10 ani, ei au fost primiţi aici cu braţele deschise, şi atelierul nostru de icoane pe sticlă a avut un spaţiu extraordinar pentru a organiza expoziţia”.

Fiecare copil care trece prin Şcoala „Anastasia Popescu”, începând de la grădiniţă şi până la clasa a 8-a „după ce pictează în fiecare an cel puţin două icoane, una de Crăciun şi alta de Buna Vestire, când termină clasa a 8-a, are un perete acasă numai cu icoanele pictate. Şi se vede o evoluţie de la clasa pregătitoare până la clasa a 8-a. Este un lucru personal, de suflet, pe care fiecare îl are undeva acolo, în istoria vieţii sale, a lucrului său, a mântuirii sale”, a mai adăugat cu acest prilej pr. Alexandru Dumitrescu.

La Parohia Popa Nan, un cor naşte pe altul, diferitele generaţii de iubitori ai muzicii bisericeşti crescând şi conlucrând împreună de mai bine de o sută de ani.