„Biserica şi Statul. Simfonia bizantină“
În parohia Cerbu - Copălău, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani, a avut loc vineri, 12 aprilie 2013, întrunirea preoţilor din Cercul pastoral „Sfânta Treime“. Un sobor de preoţi a săvârşit Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite şi Taina Sfântului Maslu. Părintele Mircea Piftor, de la parohia Pădureni, a prezentat la final referatul cu tema „Biserica şi Statul. Simfonia bizantină“. După cum ne-a relatat pr. Emil Cristian Blidar, de la parohia Cercu, expunerea s-a axat pe relaţia Stat-Biserică de-a lungul vremii. În acelaşi timp, s-a amintit de rolul acestei relaţionări în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, care a decretat Biserica ca instituţie în anul 313. (C.C.)