Biserica Spitalului Orășenesc Videle își va sărbători hramul

Data: 25 Iulie 2024

Cadrele medicale și pacienții Spitalului Orășenesc Videle, județul Teleorman, precum și credincioșii din împrejurimi vor avea bucuria, duminică, 28 iulie, să participe la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Spital Videle. La slujba prilejuită de hramul lăcașului de rugăciune va participa și ctitorul acestuia, pr. Anichit Orest Ciucă. Parohia desfășoară activități de ajutorare atât a bolnavilor din spital, cât şi a celor aflaţi în Centrul de Îngrijire a Persoanelor cu Handicap din proximitatea instituției medicale. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2011, iar biserica a fost sfințită la 19 iulie 2012 de către ierarhul locului. A fost ridicată, pictată și împodobită cu toate cele necesare cu ajutorul financiar al pr. Anichit Orest Ciucă, preot capelan fiind părintele Gabriel Saru. Lăcașul este situat în șoseaua Pitești, nr. 54, oraș Videle. Cel de-al doilea hram al bisericii este „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul”, se arată pe episcopiaalexandriei.ro.