Biserică târnosită în judeţul Mureş
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat ieri, 24 octombrie, în Parohia Cecălaca, Protopopiatul Luduş unde a săvârşit slujba de târnosire a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae“, după care a oficiat Dumnezeiasca Liturghie.
În localitatea Cecălaca din judeţul Mureş a existat, începând cu 1700 până în 1999, o bisericuţă de lemn, adusă din satul Sâniacob, judeţul Mureş. De-a lungul timpului, biserica a suferit mai multe renovări, însă la renovarea din anii 1983-1984 s-au executat lucrări care au afectat, de-a lungul timpului, în mod negativ biserica, încât a trebuit să fie demolată. Noul lăcaş a fost construit începând cu 1999, pe amplasamentul vechii biserici de lemn. În 2012 s-a executat iconostasul din lemn de stejar de către parohul Visarion Cioca. În 2013 s-a refăcut Sfânta Masă şi s-au pregătit toate cele necesare sfinţirii bisericii parohiale.
În ciuda faptului că Parohia Cecălaca are în componenţă, la ora actuală, doar 39 de familii, aproximativ 60 de suflete, credincioşii şi-au manifestat toată dragostea de care au putut da dovadă, astfel că, alături de paroh, au reuşit să ridice lăcaşul de închinare, să-l împodobească cu o frumoasă pictură în tehnica fresco şi să-l pregătească pentru târnosire.
Întreaga parohie s-a adunat în jurul soborului condus de IPS Arhiepiscop Irineu, pentru a sărbători marele praznic al sfinţirii noii biserici, ridicată cu trudă şi osteneală. La încheierea Sfintei Liturghii, ierarhul a acordat pr. iconom-stavrofor Visarion Cioca o diplomă de „Aleasă cinstire şi preţuire“ pentru întreaga activitate pastorală. De asemenea, a înmânat binefăcătorilor noului lăcaş de închinare „Diplome de aleasă cinstire“.
IPS Laurenţiu şi IPS Irineu, la Târgu Mureş
Astăzi, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi IPS Arhiepiscop Irineu participă la ceremonia militară prilejuită de Ziua Armatei Române, la Târgu-Mureş. Evenimentele încep de la ora 10:00, în Piaţa Victoriei din centrul oraşului, la Monumentul Latinităţii şi la Statuia Soldatului Necunoscut. Aici au loc un ceremonial militar şi defilarea Gărzii de Onoare şi a tehnicii militare. De la ora 11:00, cei doi ierarhi vor lua parte la dezvelirea statuii ecvestre a voievodului român Mihai Viteazul, după care va fi oficiată slujba de sfinţire a Troiţei ridicate în incinta Brigăzii Speciale „Mihai Viteazul“ - UM 01010 din Târgu-Mureş.