Biserica veche din Berchieșu, Cluj, punct de atracție pentru turiștii străini
În fiecare an în perioada verii, Parohia Ortodoxă Berchieșu, din Protopopiatul Turda, județul Cluj, primește un grup de turiști din toate colţurile lumii, aflaţi într-un voiaj etnografic în Transilvania. În vara acestui an, grupul a ajuns pentru a opta oară în mijlocul credincioșilor din Berchieșu, prin bunăvoinţa familiilor Motoc şi Florescu. Grupul a fost întâmpinat de parohul Florin Negru şi de o parte din corul de copii al parohiei.
Parohul Florin Negru le-a prezentat oaspeților străini aflați în voiajul etnografic biserica veche de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, monument istoric clasa B, construită în formă de navă, ce datează din anul 1747 și care a fost adusă la Berchieșu din zona Bârgăului.
De asemenea vizitatorilor le-au fost arătate și explicate obiecte liturgice din Sfântul Altar. „Așadar, turiștii străini au fost impresionați de pictura pe pânză care se păstrează în anumite locuri, precum și de frumusețea și simplitatea icoanelor pe lemn și sticlă, ce împodobesc sfântul locaș, pe care cu ajutorul Bunului Dumnezeu, nădăjduim să îl putem restaura. Apoi au vizitat și biserica parohială nouă, construită sub formă de cruce, care a fost târnosită anul 2017 de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, unde au putut observa un alt stil de pictură bizantină şi anume pictura în tehnica frescă executată de pictorul clujean Alexandru Săsărman”, a precizat părintele Florin Negru.
La final, o parte din corul de copii al Parohiei Berchieșu au interpretat câteva pricesne închinate Maicii Domnului.
„Turiştii străini au rămas profund impresionaţi de vocile lor, de dragostea lor pentru biserică şi de gingăşia copiilor. Ne bucurăm că din nou parohia noastră a fost gazdă primitoare pentru acest grup de turişti străini, şi totodată suntem încântaţi că putem să împărtăşim şi altora din frumuseţile locurilor şi tradiţiilor noastre culturale şi spirituale româneşti”, a mai menționat parohul Florin Negru.