Biserica Zlătari şi-a sărbătorit hramul istoric

Un articol de: Silviu Dascălu - 08 Septembrie 2014

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului are o semnificaţie aparte pentru credincioşii Parohiei Zlătari din Bucureşti, fiind ziua în care biserica îşi sărbătoreşte hramul istoric. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de părin-tele consilier Nicolae Dascălu, parohul bisericii, înconjurat de un sobor de preoţi.

Bucuria duhovnicească a sărbătorii a început din ajunul praznicului, atunci când slujitorii bisericii au săvârşit slujba Vecerniei unită cu Litia, la rugăciune venind numeroşi fii duhovniceşti ai bisericii.

La finalul slujbei, părintele Florin Constantin, slujitor al sfintei biserici, a ţinut un cuvânt de învăţătură despre semnificaţia sărbătorii Naşterii Maicii Domnului şi importanţa ei în istoria mântuirii noastre, evidenţiind răbdarea şi nădejdea Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, care s-au rugat o viaţă întreagă pentru a primi acest dar binecuvântat, care este Maica Domnului.

La final, părintele paroh Nicolae Dascălu, consilier patriarhal şi coordonatorul Centrului de presă Basilica al Patriarhiei Române, a mulţumit credincioşilor pentru dragostea şi devotamentul pentru sfânta biserică, prezentând şi noile publicaţii legate de viaţa parohiei, respectiv revista parohială „Giuvaerul Credinţei“, precum şi pliantul cu biserica, apărut în ediţie bilingvă română-engleză.

Sărbătoarea a continuat a doua zi, atunci când părintele paroh Nicolae Dascălu a slujit Sfânta Liturghie împreună cu soborul de preoţi slujitori.

În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, părintele paroh Nicolae Dascălu a evidenţiat importanţa sărbătorii, importanţa familiei ca mediu de creştere şi formare a copiilor, dar şi responsabilitatea pe care fiecare dintre noi o avem faţă de copii.

„Aceasta este şi o sărbătoare a responsabilităţii noastre, a modului în care ne îngrijim de copiii noştri. Pentru că fiecare copil are nevoie de îndrumare, de sfat bun. De o familie în care să trăiască. Sunt multe drame în zilele noastre pentru că părinţii nu mai au timp chiar pentru propriii lor copii. Sunt unele familii care se destramă şi copilul nu mai are locul cel bun şi sfânt în care să îşi trăiască copilăria. De asemenea, sunt copii orfani care trăiesc în cămine. Pentru toţi aceştia Maica Domnului este ocrotitoare şi împreună educatoare cu oamenii cei cu inimă bună care vor să îi înveţe pe copii cele bune. Fiecare dintre noi are datoria să protejeze dreptul la copilărie al fiecărui om nou născut. În primul rând dreptul la viaţă. Este foarte important să primim darul lui Dumnezeu aşa cum ni-l dă Cel de sus, să naştem copii şi în acelaşi timp să le asigurăm cadrul pentru a-şi trăi copilăria aşa cum se cuvine“, a arătat în cuvântul de învăţătură părintele consilier Nicolae Dascălu.

La final, soborul de preoţi a săvârşit slujba Parastasului pentru ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş de închinăciune. Atât seara la Vecernie, cât şi ieri la Sfânta Liturghie au slujit diaconi de la „Ziarul Lumina“ al Patriarhiei Române.