Biserici arhipline în prima zi a anului calendaristic

Un articol de: Constantin Ciofu - 04 Ianuarie 2018

Credincioşii din toată Moldova au participat în număr mare la sfintele slujbe oficiate în noaptea dintre ani. A doua zi, de praznicul Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, când a fost pomenit Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, la Roman şi Huşi s-au oficiat slujbe arhiereşti.

La Catedrala Arhiepiscopală din Roman, s-a oficiat în seara zilei de 31 decembrie 2017, spre dimineaţa zilei de 1 ianuarie 2018, slujba Acatistului Domnului Iisus Hristos de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Alături de ierarh au mai slujit preoţii consilieri şi inspectori de la Centrul eparhial Roman, preoţi din Protopopiatul Roman şi slujitorii catedralei romaşcane. Luni, 1 ianuarie 2018, în prima zi a Noului An, IPS Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Ieromonahul Dorotei Mazilu a fost hirotesit duhovnic, iar diaconul Marius Gheorghiţă Prisecariu a fost ridicat la rangul de arhidiacon pe seama Catedralei Arhiepiscopale din Roman. La Catedrala „Înălţarea Domnului" din municipiul Bacău a fost oficiată duminică, 31 decembrie 2017, Sfânta Liturghie de către Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Tânărul teolog Petru Popescu a fost hirotonit în treapta de diacon pe seama Bisericii „Întâmpinarea Domnului" din Bacău. Preotul Răzvan Constantin Lucinschi şi preotul Dragoş Constantin Custură au fost hirotesiţi în treapta de duhovnic.

„Este foarte important să ne chivernisim bine timpul"

În noaptea trecerii dintre ani, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat slujba Acatistului Domnului Hristos în Catedrala Episcopală din Huşi. În mesajul său, adresat celor prezenţi, Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioşii veniţi în număr mare la slujbă să chivernisească mai bine timpul: „Este foarte important să ne chivernisim bine timpul. Însă nu putem să-l chibzuim bine, dacă nu îl conştientizăm ca dar al lui Dumnezeu. Dacă timpul e umplut de preocuparea de a fi mai buni, el trece altfel". Pe 1 ianuarie 2018, PS Ignatie a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a făcut referire la semnificaţiile praznicului Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului. În cadrul Sfintei Liturghii, a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Vlad Răzvan Cadinoiu pe seama Catedralei Episcopale din Huşi. În Duminica de după sărbătoarea Naşterii Domnului, Preasfinţitul Părinte Ignatie a slujit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Crasna, Protopopiatul Huşi. Ierarhul a arătat că Dumnezeu vine şi rămâne în viaţa oamenilor prin rugăciune şi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său.