Biserici din Moldova ocrotite de Înaintemergătorul Domnului
Credincioşii din toată Moldova sunt aşteptaţi astăzi în bisericile parohiale şi de mănăstire pentru a participa la Sfânta Liturghie în cinstea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului. Mai multe lăcaşuri de închinăciune sunt ocrotite de Sfântul Ioan Botezătorul. Cu acest prilej, parohiile aflate în sărbătoare au pregătit alimente pentru participanţii la sfintele slujbe şi pentru cei nevoiaşi.
Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din Botoşani îşi serbează astăzi hramul. Programul liturgic a început aseară, cu slujba Vecerniei unită cu Litia. La final, Comitetul parohial a pregătit pentru toţi cei prezenţi câte o gustare caldă. În această dimineaţă se va oficia Utrenia şi Sfânta Liturghie. "În fiecare an, la hramul bisericii noastre începem să trăim momentul frumos al comuniunii şi al slujbei Soborului Sfântului Ioan Botezătorul. În această zi este sărbătorit hramul principal al parohiei şi de aceea sunt invitaţi la slujba Vecerniei mai mulţi preoţi din oraş. Încercăm să invităm şi creştinii din alte parohii ale oraşului", a spus pr. paroh Petru Fercal, care este şi protopop misionar al Protopopiatului Botoşani. Tinerii din parohie vor merge astăzi la bătrânii din parohie care nu se pot deplasa, pentru a le oferi hrană caldă şi pachete cu alimente. "Prin această acţiune dorim să transmitem tinerei generaţii dragostea pentru sfinţi, pentru credinţa străbună şi mai ales să conştientizeze importanţa hramului parohiei. Astfel, încercăm să transmitem flacăra credinţei vie şi plină de lumină, de căldură şi de slujire faţă de Dumnezeu. Încercăm, prin intermediul hramului, să invităm creştinii să participe la cursurile de muzică psaltică sau la atelierele de confecţionare a costumelor naţionale. Prin confecţionarea costumelor care vor fi purtate de membrii corului bisericii noastre urmărim menţinerea tradiţiei noastre", a adăugat pr. paroh Petru Fercal. În aşezământul pastoral-filantropic al parohiei "Sfântul Ioan Botezătorul" sunt organizate cursuri gratuite de pregătire pentru diferite discipline, în special pentru copiii care provin din familii fără posibilităţi materiale. În perioada sărbătorilor de iarnă, tinerii din parohie au pregătit colinde şi obiceiuri de Anul Nou. Ei au colindat sediile mai multor instituţii şi firme din oraş. "Mergând pe la casele oamenilor, am invitat şi alţi tineri să se alăture activităţilor pe care parohia noastră le desfăşoară. În acest fel, ne dorim să desfăşurăm o activitate misionară mult mai activă şi să extindem grupurile care să se implice în asistenţa socială", a explicat pr. paroh Petru Fercal. Pachete pentru persoanele asistate social la Piatra Neamţ Credincioşii din Piatra Neamţ sunt aşteptaţi astăzi la hramul Bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul" - Mărăţei. Această sărbătoare este un prilej pentru preoţii şi enoriaşii acestei parohii de a-şi aduce aminte de Sfântul Ioan Botezătorul şi de vrednicii ctitori care au înălţat acest sfânt lăcaş la poalele Muntelui Pietricica. Aseară a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia de către pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, alături de un sobor de preoţi. "Întrucât pomenirea Sfântului Ioan Botezătorul este ultima din suita de sărbători, hramul bisericii noastre este prilej de a ne întâlni cu toţi preoţii din oraş şi de la mănăstirile nemţene. Ne vom bucura cu toţii de împreuna-slujire şi de împărtăşirea experienţelor duhovniceşti", a relatat pr. paroh Vasile Păvăleanu, care este şi directorul adjunct al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ. Astăzi se va oficia Sfânta Liturghie, iar la final se va săvârşi Parastasul pentru ctitorii Bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul". "Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la slujba Sfintei Liturghii a fost invitat arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi părinţi stareţi de la mănăstirile din judeţul Neamţ. În cadrul cantinei sociale a parohiei noastre au fost pregătite peste 300 de pachete cu alimente pentru persoanele asistate social. După Sfânta Liturghie, se vor oferi iconiţe pacienţilor internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţe din Piatra Neamţ. Rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul să-i ocrotească pe toţi enoriaşii noştri şi pe toţi locuitorii oraşului Piatra Neamţ", a spus pr. paroh Vasile Păvăleanu. Slujbă arhierească la Paşcani Astăzi îşi va serba al doilea hram parohia "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" - Canta din Iaşi. Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din incinta Spitalului Municipal din Paşcani îşi cinsteşte astăzi ocrotitorul. După cum ne-a relatat pr. Ioan Gigi Daniel, misionar de caritate la Spitalul Municipal din Paşcani şi secretar al Protopopiatului Paşcani, Sfânta Liturghie va fi oficiată de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Tot astăzi va îmbrăca straie de sărbătoare Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din parohia Pojorâta, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, şi Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din cadrul Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc. Băcăuanii sunt aşteptaţi astăzi la hramul Bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul", care a împlinit anul trecut 200 de ani de când a fost târnosită prima dată.