Biserici închinate Căpeteniilor Îngereşti

Data: 08 Noiembrie 2016

Praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil adună astăzi sute de credincioşi în locaşurile de închinare din Mitropolia Olteniei. Între cele mai importante ctitorii închinate căpeteniilor puterilor îngereşti, se numără Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Craiova, temeluită de fraţii Buzeşti în secolul XVI.

O adevărată salbă de locaşuri de închinare puse sub purtarea de grijă a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil au fost ridicate de-a lungul secolelor în Oltenia, mărturisind şi prin aceasta evlavia mare pe care credincioşii de pe aceste meleaguri o au faţă de cei doi Sfinţi Arhangheli. Una dintre cele mai cunoscute biserici din Arhiepiscopia Craiovei, închinată Sfinţilor Arhangheli, este ctitoria fraţilor Buzeşti din cetatea banilor Olteniei. De asemenea, în municipiul Târgu-Jiu, chiar în centrul istoric al oraşului, se înalţă Biserica „Sfinţii Voievozi”. Sfântul locaş a fost ctitorit de boierii Dobre Sârbu şi Radu Cupeanu, în perioada 1748-1764. Tot în Arhiepiscopia Craiovei, în cinstea Sfinţilor Arhangheli au fost ridicate biserici la: Bistreţ, Bratovoieşti, Giurgiţa, Horezu Poienari, Brădeşti Bătrâni, Bâlta, Coşovenii de Jos, Negoieşti şi Dioşti din judeţul Dolj şi în localităţile Târgu Cărbuneşti, Ceauru, Sohodol, Groşerea şi Doseni din judeţul Gorj.
În Arhiepiscopia Râmnicului există de asemenea numeroase biserici închinate Sfinţilor Arhangheli. Între cele mai cunoscute se numără Mănăstirea Arnota, Schitul Lacul Frumos din comuna Vlădeşti, precum şi bisericile din Frânceşti, Fârtăţeşti, Budeşti, Bistriţa şi Bodeşti.
În Episcopia Severinului şi Strehaiei, cel mai important sfânt locaş închinat Sfinţilor Arhangheli este Mănăstirea Baia de Aramă din judeţul Mehedinţi. Alături de acest aşezământ monahal mai amintim bisericile din localităţile: Izvoru Bârzii, Sfodea şi Vânători. În Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, Mănăstirea Clocociov din Slatina îi are ocrotitori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. La fel şi biserica-bolniţă de la Mănăstirea Brâncoveni, precum şi bisericile din localităţile Drăgăneşti-Olt, Brâncoveni, Cornăţelu, Trepteni şi Vlăngăreşti.

Ctitoria fraţilor Buzeşti pe treptele istoriei

Biserica „Sfinţii Arhangheli” se numără printre cele mai vechi locaşuri de cult din Oltenia. A fost zidită la începutul secolului al XVI-lea de fraţii Radu, Stroe şi Preda Buzescu, căpitani în oastea domnitorului Mihai Viteazul. În decursul timpului, a suferit mai multe modificări din cauza cutremurelor care au lovit-o. Ultima mare lucrare de restaurare a fost făcută la începutul secolului trecut pe cheltuiala soţilor Gogu şi Polina Vorvoreanu, a căror reşedinţă se afla în vecinătate. În semn de recunoştinţă, Mitropolitul Nifon Criveanu a stabilit, în şedinţa Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, ca sfântul locaş să poarte şi numele de "Biserica Gogu şi Polina Vorvoreanu”. Din patrimoniul cinstitului locaş de închinare fac parte obiecte de cult de o inestimabilă valoare. Printre acestea se numără o frumoasă colecţie de icoane vechi, pictate în ulei şi ferecate cu argint.

Între cele mai recente realizări, legate de Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Craiova, se numără lansarea monografiei sfântului locaş, semnată de istoricul Toma Rădulescu. Cartea a fost lansată la finele lunii trecute, în contextul „Zilelor spirituale ale oraşului Craiova”. Astăzi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârşită aici de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. (Pr. Gheor­ghe Cioiu, arhid. Ioniţă Apostolache)